15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVictor Ponta, acuzat de un nou plagiat

Victor Ponta, acuzat de un nou plagiat

Premierul Victor Ponta este acuzat încă o dată de plagiat, după ce Adrian Papahagi, vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP) şi profesor universitar, susţine că ar fi găsit noi  dovezi că  o lucrare publicată de liderul guvernului ar conţine fragmente  dintr-o carte semnată de un important avocat francez.

 Astfel, potrivit lui Adrian Papahagi, cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, premierul ar fi preluat în volumul “Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, semnat alături de Daniela Coman, pasaje din eseul “La Cour Pénale Internationale. Le Statut de Rome”, scrisă de William Bourdon şi Emmanuelle Duverger.

Vicepreşedintele PMP a descoperit cazul încă din vară şi l-a semnalat inclusiv premierului Franţei, Jean-Marc Aurault, cu ocazia vizitei acestuia la Bucureşti, dar afirmă că acum dovezile pe care le are sunt mult mai consistente.

“Din nefericire, nu avusesem încă timp să documentez cum se cuvine acest nou plagiat. Între timp, cu ajutorul unor prieteni care doresc să-şi păstreze anonimatul, am pus pe două coloane textul plagiat prin traducere şi cel al lui Ponta-Coman. (…) Ponta preia fără jenă detalii de culise, accesibile lui William Bourdon, care a participat la comisiile pregătitoare (martie 1996–martie 1998) ale Conferinţei de la Roma din 1998 ca principal reprezentant al ONG-urilor, dar pe care nu avea cum să le cunoască un procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, Bucureşti”, precizează profesorul.

William Bourdon este un cunoscut avocat francez, specializat în apărarea drepturilor omului, în special în cazuri de crime contra umanităţii şi victime ale globalizării. A fost avocatul soţiei fostului preşedinte francez, Francois Mitterrand. Anul trecut a figurat ca membru al echipei de campanie a actualului lider al Franţei, Francoise Hollande.

 

Descarcă întreg documentul în care sunt comparate lucrarea originală cu cea semnată de Victor Ponta de AICI sau din stânga articolului. 

 

În cartea lui Victor Ponta apar formulări de genul “redactarea articolului 86 nu a fost realizată cu uşurinţă” (p. 144), “organizaţiile internaţionale ale drepturilor omului se aşteptau ca mai ales Statele pilot să aibă o poziţie de vârf” (p. 147), “chestiunea pedepselor a făcut obiectul unor lungi dezbateri în cadrul CDI, până în ultimul moment, înainte de Conferinţa de la Roma” (p. 182), “mai multe organizaţii neguvernamentale au considerat că această dispoziţie este relativ restrictivă. Este adevărat că a fost negociată de către reprezentanţii Ministerelor Apărării din America şi Franţa” (p. 182), fapte pe care, susţine Adrian Papahagi, liderul român nu avea cum să le cunoască direct.

 Trecerea timpului, o problemă

Ca şi în scandalul plagiatului în care a fost implicat anul trecut, şi acum Victor Ponta este acuzat că a preluat inclusiv greşeli sau date fapte depăşite de trecerea timpului. “La pagina 144, Ponta şi Coman scriu: “Ar fi, de altfel, de dorit cu ocazia următoarei reuniuni anuale a Interpolului, să fie hotărâtă crearea unei unităţi speciale, a cărei misiune să fie asigurarea difuzării şi continuarea executării mandatelor de arestare, eliberate împotriva presupuşilor autori ai unor crime…” Dorinţa era valabilă în anul 2000, când scria Bourdon, nu şi în 2010, când îl plagia Ponta. Conform sitului oficial al Interpol, acest lucru s-a întâmplat dinainte de 2004, de vreme ce o echipă specială a participat pe lângă Tribunalul din Rwanda. În 2010, Coman şi Ponta nu mai trebuiau să dorească nimic de la următoarea reuniune anuală a Interpol: ce doreau ei era realizat dinainte de 2004”, acuză Adrian Papahagi.

Profesorul de la Cluj oferă şi un alt exemplu care ridică semne de întrebare. La pagina 153, Pcei doi autori români scriu: “În ceea ce priveşte acordul privind sediul, între Curte şi Olanda va fi stabilit un acord care să fixeze regimul juridic al instituţiei pe teritoriul Statului gazdă, acord care va fi aprobat de către Adunarea Statelor Părţi…”. Din nou, acest acord a fost adoptat în 2007 şi e în vigoare din martie 2008, potrivit acestuia, în condiţiile în care volumul incriminat a fost publicat ulterior, în 2010.

Daniela Coman, care în prezent este conferenţiar la Universitatea “Spiru Haret” din Bucureşti şi avocat, nu a dorit să comenteze deocamdată acuzaţiile susţinute de Adrian Papahagi. 

Premierul a recidivat?

Premierul Victor Ponta nu este la prima acuzaţie de plagiat care i se aduce de când a preluat conducerea Guvernului. Astfel, în vara anului trecut, revista de ştiinţă Nature a publicat un articol în care arăta că liderul PSD era acuzat că ar fi folosit în lucrarea sa de doctorat texte plagiate din alţi autori. “Nature” a văzut documente adunate de o sursă anonimă care indică faptul că mai mult de jumătate din lucrarea de 432 de pagini a lui Victor Ponta – teza sa despre funcţionarea Curţii Penale Internaţionale – conţine pasaje copiate.

continuare în pagina 2

În plus, teza a fost republicată cu foarte mici modificări sub formă de carte, în 2004, scria publicaţia. De altfel, încă de atunci au existat suspiciuni şi asupra lucrării incriminate ieri de Adrian Papahagi, deoarece aceeaşi teză de doctorat cu bucluc a stat la baza volumului semnat de Victor Ponta şi Daniela Coman.

 

Ulterior, trei rapoarte ale unor comisii de experţi ale Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi ale Universităţii Bucureşti au constat că premierul Victor Ponta a plagiat 85 de pagini din lucrarea de doctorat.

În plus o analiză independentă realizată de experţi internaţionali a conchis pentru Universitatea Bucureşti că premierul a plagiat inclusiv concluziile tezei de doctorat. În concluziile tezei de doctorat nu sunt preluate texte de lege, ci concluzii care în mod normal ar trebui să fie orginale. “Plagiatul din concluzii pentru concluzii. Victor Ponta îşi face jumătate din concluziile de la capitolul III al tezei pe care o semnează prin plagiere copy-paste a unor părţi din concluziile lui ID. Evident, traducerea din engleză în română nu poate fi considerată contribuţie originală a doctorandului”, se arată în raportul experţilor.

Cu toate acestea, Ministerul Educaţiei nu i-a retras titlul de doctor lui Victor Ponta. Mai mult, deşi a existat o plângere împotriva lui Victor Ponta pentru acest fapt, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de premier, pe motiv că acesta nu a plagiat pentru că ar fi copiat doar texte de lege.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă