Preşedintele Statelor Unite ale Americii a cerut americanilor, în cuvântarea pronunţată în faţa Congresului, să nu se lase pradă fricii.
Aflat în ultimul an al celui de-al doilea mandat la Casa Albă, Barack Obama a profitat de ultimul său discurs asupra stării Uniunii pentru a-şi apăra bilanţul, şi a insistat asupra forţelor ţării sale. Desigur, epoca este „periculoasă”, dar asta nu înseamnă ca America să fie mai puţin puternică sau ameninţată de ascensiunea unei alte entităţi, a declarat preşedintele. „SUA sunt naţiunea cea mai puternică din lume”. Când este vorba de o importantă criză internaţională, lumea nu se întoarce spre Moscova sau Beijing, ci spre noi, a mai subliniat Obama.
Un mod de a dezamorsa temerile agitate de unii candidaţi la alegerile prezidenţiale care promovează imaginea unei
ţări slăbite, în declin. El a atacat republicanii candidaţi la succesiunea sa şi în special Donald Trump, aflat în fruntea sondajelor pentru reprezentarea Partidului Republican, care face campanie în jurul sloganului „Make America great again” (să facem renaşterea Marii Americi). America trăieşte o perioadă de mutaţii profunde, dar ţara s-a întors întotdeauna de la cei care promit restaurarea „unui trecut glorios”, fondat pe teama de viitor. Fără a-l numi, Obama a rezervat criticile cele mai virulente magnatului imobiliar Donald Trump care a pledat pentru stoparea accesului pe teritoriul american a musulmanilor: „respingeţi orice politică ce vizează persoane din cauza rasei sau religiei. Lumea ne respectă pentru diversitatea şi deschiderea noastră şi pentru modul în care respectăm toate religiile”. Un mod de a răspunde angoaselor care traversează societatea, în timp ce potrivit ultimelor sondaje CNN, 40% din americani consideră că SUA şi aliaţii lor sunt pe cale să piardă războiul contra terorismului.
Prezentarea succeselor
Şeful de la Casa Albă a enumerat momentele forte ale mandatului său – promovarea energiilor alternative, recunoaşterea căsătoriilor gay în toate statele, punerea în funcţiune a Obamacare, care a permis pentru 18 milioane de americani să subscrie la o asigurare de sănătate şi să reducă inflaţia costurilor în acest sector. În politica externă, Obama s-a felicitat de leadershipul SUA menţionând eliminarea lui Osama Ben Laden, acordul nuclear cu Iranul, deschiderea politică spre Cuba, lupta contra virusului Ebola sau rolul în acordurile de la Paris la COP 21. A enumerat şi eşecuri politice. A recunoscut ca principal eşec faptul că nu a reuşit să fie un preşedinte unificator, deasupra partidelor, aşa cum lăsase de înţeles în prima sa campanie electorală. Din punctul său de vedere, niciodată Washing-tonul nu a fost atât de divizat, atât de polarizat. „Este unul din regretele preşedinţiei mele – că ura şi suspiciunea între partide au crescut în loc să se amelioreze”. De asemenea, preşedintele a enunţat plăgile vieţii politice americane: greutatea banilor şi a lobby-urilor în campanii, aranjamentele pentru redesenarea circumscripţiilor, manevrele pentru descurajarea unor alegători să voteze…
Fără suscitarea entuziasmului
Potrivit Politico, „lucrul cel mai evident pe care Obama nu l-a făcut este de suscitare a unui nou elan de entuziasm pentru acţiunea guvernului sau pentru Partidul Democrat. El a fost reales cu o marjă confortabilă, dar republicanii au recâştigat majoritatea în cele două Camere şi au câştigat enorme locuri în Camerele statelor, pe un val de puternică ostilitate contra guvernului federal”.
Discursul asupra stării Uniunii, ceremonie cetăţenească, a fost inaugurat în 1790 de George Washington şi nu a cunoscut decât o întrerupere, în 1933, în schimb şi-a schimbat forma în decursul timpului. Al treilea preşedinte al SUA, Thomas Jefferson considera preferabil să fie citit în loc să-l pronunţe în persoană, tradiţie care a durat până în 1913. Radiodifuzat pentru prima oară zece ani mai târziu, televizat din 1947, discursul s-a instalat în „prime-time” în 1965.
Un an mai târziu a fost inaugurată altă tradiţie, cea a răspunsului opoziţiei faţă de preşedinte. Acest răspuns a fost pronunţat, marţi, de guvernatoarea republicană a Carolinei de Sud, Nikki Haley.
Analiza termenilor folosiţi şi mai ales asocierea între cuvintele pronunţate a permis cercetătorilor să definească două
mari „vârste” politice împărţite de anul 1917, care a marcat intrarea în război a SUA alături de Franţa şi Marea Britanie, aşa cum arată concluziile lor publicate în vara anului 2015. Data debutului unei ere politice americane moderne aduse la zi prin trucarea unei metode aflate departe de ştiinţa politică nu miră pe nimeni. Ea coincide efectiv cu emergenţa SUA ca mare putere mondială. În paralel, referinţele la politica externă se afirmau pentru a concura cele privind problemele interne.
