3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDe ce e bine pentru România că merge economia germană

De ce e bine pentru România că merge economia germană

Principalul partener comercial al ţării noastre, Germania, are motoarele economiei  turate la maxim, în ciuda încetinirii la nivel global. Iar dacă economia acestei ţări merge bine atunci şi şansele noastre de a avea un ritm de creştere important în 2016 sunt mari.

Economia Germaniei a înregistrat o creştere de 1,7% în 2015, susţinută de rata ridicată a angajărilor şi politica monetară expansionistă care alimentează consumul intern, într-o perioadă în care comerţul mondial încetineşte, a anunţat joi Biroul Federal de Statistică. De asemenea, în trimestrul al patrulea analiştii Bloomberg anticipează un avans de 0,4%. Cum ne influenţează creşterea economiei germane, ţinând cont că această ţară este principalul nostru partener comercial? „Există o notă încurajatoare pentru evoluţia din Europa fiindcă Germania este motorul economiei europene. Germania a trecut peste perioada de recesiune aproape neatinsă. Faptul că se întrevede şi în 2016 o creştere relativ viguroasă a PIB-ului acestei ţări, spre 2%, este o veste bună pentru toate economiile europene, inclusiv pentru România. Pentru ţara noastră Germania este cel mai important partener comercial şi dacă economia acestei ţări merge bine atunci şi şansele noastre de a avea un ritm de creştere important în 2016 sunt mari”, a precizat, pentru România liberă, analistul economic Aurelian Dochia.

Acesta subliniază faptul că Berlinul reuşeşte această performanţă chiar şi în condiţiile în care începând din 2015 ţara a fost puternic lovită de contracţia economiei Chinei sau Rusiei, pentru că şi Moscova este un partener comercial important pentru Berlin.

„Contracţia economiei ruseşti şi sancţiunile impuse Moscovei evident că nu au fost în avantajul economiei germane. Însă a reuşit să ajusteze şi să absoarbă şocurile venite dinspre Beijing şi Moscova”, arată Dochia. Estimările arată că, anul trecut, economia Rusiei s-a contractat cu circa 4%, iar datele oficiale confirmă că, în intervalul ianuarie – septembrie 2015, 20,3 milioane de ruşi, adică 14% din populaţie, se află sub pragul sărăciei, numărul acestora crescând cu 2,3 milioane faţă de intervalul similar din 2014. Şi magnaţii ruşi sunt mai săraci cu 55 de miliarde de dolari, după ce Occidentul a impus sancţiuni Rusiei din cauza anexării Crimeei.

În 2015, prăbuşirea preţurilor petrolului şi efectul sancţiunilor au contribuit la prima contracţie a economiei ruse din ultimii şase ani. În ceea ce priveşte China, după ce ani la rând PIB-ul a crescut cu peste 10% pe an, stimulat de exporturi şi cheltuieli publice masive în infrastructură, economia dă semne de oboseală: producţia industrială s-a diminuat, exporturile au scăzut, iar piaţa imobiliară a stagnat. Pe de altă parte, şocurile de pe bursele din China s-au resimţit în întreaga lume.

Ce ne aşteaptă anul acesta

Potrivit lui Aurelian Dochia, cel mai probabil scenariu privind evoluţia economiei româneşti în acest an este că ne vom încadra în creşterea de 4% prevăzută de Guvern şi Comisia de prognoză. Pe de altă parte, atât Banca Mondială, cât şi Fondul Monetar Internaţional şi-au revizuit în creştere prognoza pentru România. „În general, cu excepţia unor evenimente imprevizibile de pe plan internaţional, scenariul este o creştere robustă a economiei ţării noastre, susţinută de majorări salariale care vor stimula consumul. Deşi există nişte riscuri care se acumulează ele nu vor fi vizibile în aces an. Poate după 2017 ar putea să apară unele dezechilibre cauzate de presiunii bugetare şi deficitului balanţei comerciale”, susţine Dochia.

Cele mai citite

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...
Ultima oră
Pe aceeași temă