Fundaţia Vier Pfoten cere primarilor şi medicilor vererinari să se pronunţe împotriva legii de eutanasiere a câinilor fără stăpân, lege avizată, miercuri, de Curtea Constituţională, potrivit unui comunicat de presă al Vier Pfoten remis redacţiei.
Fundaţia a susţinutcă România nu ţine cont de tratatele internaţionale referitoare la protecţia animalelor şi de voinţa politică exprimată de membrii Parlamentului European.
Citeşte şi CCR: Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân este CONSTITUŢIONALĂ
„Nu există cuvinte pentru a exprima dezamăgirea legată de această atitudine demnă de Epoca de piatră. În această fază putem renunţa la visul că Preşedintele va refuza semnarea legii, chiar el fiind cel care a cerut naţiunii să susţină varianta uciderii. Trebuie să îndemnăm primarii şi medicii veterinari să se folosească de puterea lor decizională pentru a nu aplica uciderea în masă. Facem totodată apel către toţi cei care au posibilitatea şi cărora le pasă să salveze cât mai mulţi câini de pe străzi prin adopţie”, a declarat director de campanii Vier Pfoten International, Gabriel Păun.
Reprezentanţii fundaţiei au declarat că decizia Curţii Constituţionale nu respectă spiritul recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Organizaţiei Internaţionale Pentru Sănătatea Animalelor (OIE) şi „se află în contradicţie cu propria sa poziţie de acum aproape doi ani”.
Citeşte şi De ce a decis CCR că este constituţională euthanasierea maidanezilor
„Este un lucru bine cunoscut ca guvernul a refuzat orice cooperare cu organizaţiile non-guvernamentale pentru a rezolva problema printr-un plan de acţiune la nivel naţional, dar şi că majoritatea primăriilor au ignorat soluţia pe termen lung pentru problema câinilor fără stăpân. (…) Ne vine greu să credem că cel mai înalt for juridic a României îndrăzneşte să ignore nu numai dorinţa exprimată foarte clar de cetăţeni din întreaga Europă, dar mai ales tratatele internaţionale şi apelul instituţiilor europene, care au cerut României să dea dovadă de raţiune şi de o abordare umană a problemei câinilor fără stăpân”, a mai spus Gabriel Păun.
Vier Pfoten a menţionat că problema câinilor fără stăpân poate fi rezolvată prin strategii pe termen lung, precum campanii de adopţie, sterilizare sistematică a populaţiei canine, identificare prin microcipare, înregistrare obligatorie şi pedepsirea abandonului.