4.8 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialDosarul CET Govora: Senatorul Dan Șova a scăpat de cătușe. Merge în...

Dosarul CET Govora: Senatorul Dan Șova a scăpat de cătușe. Merge în arest la domiciliu

Senatorul PSD Dan Șova a fost plasat în arest la domiciliu, a decis, vineri, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în dosarul în care social-democratul este acuzat că că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.

Decizia instanței supreme nu este definitivă. 

Din 15 decembrie, Șova se afla în arest preventiv, care urma să fie prelungit pe 30 de zile, dar inculpatul a contestat decizia de prelungire.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.

Senatul a votat în 3 decembrie cererea prin care au permis reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova. 

Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de corupţie. Dan Şova este acuzat şi în dosarul "Turceni-Rovinari", în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.De asemenea, senatorul este urmărit penal de DNA într-un dosar privind contracte de consultanţă juridică cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alături de senator fiind cercetaţi şi Mihai Bălan și Constantin Lăpădat, directorul general, respectiv directorul economic de la CET Govora. Procurorii îl acuză pe Dan Şova, senator, la data faptelor reprezentant al Societății Civile de Avocați "Șova și Asociații", de două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine pentru altul un folos necuvenit.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă