5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialTânăr mort după o şedinţă de terapie. Salvarea chemată după două ore....

Tânăr mort după o şedinţă de terapie. Salvarea chemată după două ore. Ancheta, la secret

UPDATE 1. Inspectorul Iancu, cel care a înregistrat declaraţiile fratelui victimei în ziua tragediei, ne-a precizat că dosarul se află la Biroul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Piteşti.

UPDATE. Reprezentanţii clinicii Doctor Irimia din Piteşti unde a avut loc tragedia ne-au precizat că medicul Ramona Herişanu nu mai lucrează la clinică.

Un tânăr de 32 de ani a murit în timpul unei şedinţe de terapie. Familia tânărului spune că moartea acestuia este suspectă, iar despre investigaţiile  poliţiei declanşate în urma acestui deces nu au reuşit să afle nici un detaliu. Alin George Niţescu urma de un an şi jumătate un tratament pshiatric la cabinetul psihiatrei Ramona Herişanu, aflat în clinica particulară „Dr. Irimia”  din Piteşti. Tratamentul consta, în principal, în administrarea unei injecţii care conţinea medicamentul ZypAdhera.  La început, tratamentele cu  injecţia respectivă i-au fost administrate o dată la două săptămâni, apoi o dată la tei săptămâni, iar în final o dată pe lună.

S-au ignorat efectele secundare?

“Am remarcat că în urma acestor supradoze, fiul meu dormea 24 de ore în prima zi când se efectua injecţia, iar în timpul primelor două săptămâni de după injecţie, dormea mai mult ca de obicei, revenindu-şi la normal în ultimele două săptămâni ale lunii. Deşi i-am adus acest fapt la cunoştinţa medicului Herişanu Ramona de mai multe ori, fie eu, fie soţia, dânsa ne-a precizat că acesta este comportamentul normal şi că nu avem de ce să ne facem griji”, scrie Viorel Niţescu, tatăl tânărului decedat, într-o scrisoare adresată Colegiului medicilor dar şi ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

El indică posibilitatea ca doctoriţa Ramona Herişanu să nu fi fost atentă la efectele secundare ale substanţei injectate. “Pe prospectul acestui medicament scria că în cazul în care injecţia era făcută prea aproape de vasele de sânge iar substanţa intra în circuitul sanguin prea repede sau în cantităţi prea mari, pacientul putea avea stări fie de somnoloneţă, fie de agitaţie”, ne-a precizat Doru Niţescu, care şi-a însoţit fratele la cabinetul medical în ziua respectivă.

“Chestiunea mă lasă rece”

Doru Niţescu crede că aceasta a fost greşeala făcută de medic în cazul fratelui său. “Imediat după administrarea injecţiei, fratele meu a făcut tensiune foarte mare şi a adormit. În loc să cheme de urgenţă salvarea, medicul  l-a forţat să bea 1,5 litri de apă şi i-a administrat alte injectii şi perfuzii. A urmat o prioadă în care fratele meu a avut convulsii şi o stare apropiată de delir, vorbind aproape în continuu şi fiind cuprins de o stare de sughiţ. Dr. Herişanu a încercat să îi pună la braţ o perfuzie, dar datorită stării de agitaţie această procedură nu a reuşit.  Atunci a hotărât administrarea unei injecţii cu Diazepam. În final a adormit şi a intrat în comă vomitând în somn suc gastric. Abia, după două ore de agonie, alarmată de posibilitatea ca sucul gastric să fie inhalat,  medicul psihiatru a chemat ambulanţa şi fără să-l însoteasca l-a expediat la Spitalul Judeţean Pitreşti unde medicii nu au mai avut ce-i face şi l-au declarat decedat a doua zi la orele 14.05”, explică Doru Niţescu.

Fratele victimei, Doru Niţescu, care este şi prorectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, a fost chemat la poliţie pentru a da declaraţii.  Însă până azi, familia victimei nu a reuşit să afle alte amănunte legate de stadiul anchetei. Poliţistul care se ocupa de caz a declarat membrilor familiei că ancheta poate dura foarte mult, chiar şi un an, deoarece poliţia nu  dispune de 900 de lei, sumă necesară pentru plata laboratorului unde trebuia să se facă examenul toxicologic. Atunci când familia şi-a arătat disponibilitatea de a plăti examenul de laborator, poliţistul a declarat sec: “chestiunea aceasta mă lasă rece”.

Am încercat să o contactăm pe medicul Ramona Herişanu pe numărul de mobil avut în urmă cu două luni dar acesta nu mai era valabil.

(Vom reveni cu amănunte)

Cele mai citite

Soluții Inovative pentru Păstrarea Igienei și Curățeniei în spațiile de business

În orice mediu profesional, menținerea standardelor de igienă și curățenie este esențială pentru a asigura un spațiu sănătos și primitor. Sanito.ro oferă o gamă...

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Noul Cod Silvic: Acces liber în orice pădure din țară și măsuri stricte pentru protecția naturii

Noua lege prevede obligativitatea centurilor verzi la nivel național, o măsură esențială pentru protejarea mediului Proiectul de lege privind noul Cod Silvic a fost pus...
Ultima oră
Pe aceeași temă