Proiectul Roşia Montană este, în prezent, unul dintre cele mai controversate proiecte ale Europei, iar Guvernul Ponta nu va rezista în actuala formulă în lunile următoare, din cauza neînţelegerilor din cadrul USL cu privire la acest proiect, potrivit jurnaliştii de la Der Spiegel.
Cotidianul german Der Spiegel susţine că, la 18 ani după ce guvernul României a semnat un acord secret cu Frank Timiş pentru exploatarea minieră a celui mai mare depozit european de aur, preţul aurului a crescut cu 400%, depăşind 20 de miliarde de dolari. Gabriel Resoruces, transformată în RMGC, a realizat ”cea mai mare campanie de PR făcută vreodată în România” şi a convins mai mulţi locuitori ai Roşiei Montane şi ai autorităţilor de necesitatea exploatărilor.
Jurnaliştii de la Der Spigel au notat că deşi exploatările nu au putut trece de opozanţii proiectului de exploatare şi nici de mai multe legi internaţionale (regulile de protecţie a mediului, legile internaţionale a mineritului şi convenţia de la Aarhus pentru transparenţă în luarea deciziilor), premierul Victor Ponta a semnat, la sfâşitul lunii august, un proiect de lege prin care an anulat toate dispoziţiile legale care interferau cu exploatarea de la Roşia Montană.
La trei zile după ce premierul a semnat proiectul Roşia Montană, sute de manifestanţi au ieşit în stradă şi au protestat faţă de exploatarea minieră cu cianuri. Manifestaţiile s-au extins de-a lungul mai multor săptămâni, iar acţiunile Guvernului au fost catalogate drept ”o stare de neputinţă politică”, mai scriu jurnaliştii germani.
”După primele proteste, preşedintele Traian Băsescu, care a fost permanent un susţinător aprig al proiectului minier, a început să îl critice, aducând argumente privind protecţia mediului, afirmând că proiectul nu ar trebui să continue dat fiind că majoritatea românilor se opun. Imediat, premierul Victor Ponta a anunţat o procedură de urgenţă care, susţine el, ar opri proiectul odată pentru totdeauna”, notează Der Spiegel.
Jurnaliştii germani notează că Gabriel Resources ar putea cere daune de până la 4 miliarde de dolari, odată cu acţiunea în justiţie a statului român, dar şi că actuala coaliţie guvernamentală este din ce în ce mai şubredă în acest context.
„Orice s-ar întâmpla, este improbabil ca Guvernul României să supravieţuiască în următoarele luni în forma actuală. Apelurile pentru înlăturarea coaliţiei USL condusă de Ponta, ajunsă la putere cu promisiunea că va opri proiectul Roşia Montană, domină din ce în ce mai mult protestele de la Bucureşti. Între timp, coaliţia guvernamentală este din ce în ce mai şubredă, acum afirmând că este unită în abordarea privind proiectul, iar peste puţin timp riscând să se destrame din cauza disensiunilor”, încheie Der Spiegel.