Norvegia îşi va schimba legislaţia pentru a permite unor familii gazdă, din afara ţării, să primească în îngrijire minori preluaţi de protecţia copilului până la soluţionarea proceselor, a declarat luni preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma unei întâlniri cu ambasadorul Norvegiei, transmite Mediafax.
”Este vorba despre prevederea în baza căreia copii ar putea să fie găzduiţi, nu adoptaţi şi de familii din afara Norvegiei. Urmează ca Norvegia să adopte aceste prevederi cât de curând, însă ele în momentul de faţă nu sunt operaţionale. Nu este vorba despre adopţie internaţională, ci despre familii gazdă care primesc copii până când se decide adopţia”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în urma unei întâlniri cu ambasadorul Norvegiei, Tove Bruvik Westberg, cu care a discutat despre situaţia familiei Bodnariu.
Călin Popescu Tăriceanu a precizat că în Norvegia nu există conceptul de adopţie internaţională, afirmând că legislaţia norvegiană permite rudelor directe să adopte copiii care sunt preluaţi de protecţia copilului.
Preşedintele Senatului a spus că ambasadorul Norvegiei i-a dat asigurări că legislaţia norvegiană integrează legislaţia internaţională privitoare la protecţia drepturilor copilului şi că această legislaţie se bazează pe interesul superior al minorului care prevalează în faţa altor prevederi.
Tăriceanu a mai spus că, din informaţiile primite, familia Bodnariu nu este un caz singular, afirmând că sunt nu mai puţin de aproximativ 53.000 de cazuri anual în care autorităţile de protecţie a copilului din Norvegia sunt sesizate cu rele practici îndreptate împotriva minorilor.
Preşedintele Senatului a reamintit că o delegaţie parlamentară se deplasează în Norvegia în această săptămână pentru a discuta despre situaţia dificilă în care se află familia Bodnariu, însă acces la dosar nu au decât autorităţile de resort.
”Accesul în dosar nu îl au decât autorităţile de resort. Nu există posibilitatea intervenţiilor unor instanţe sau foruri politice în această procedură, lucru pe care trebuie să îl înţelegem pentru ca interesele copiilor pe termen lung să nu fie afectate”, a explicat Tăriceanu.
Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu, şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire săptămâna trecută cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, a anunțat MAE, care a precizat că minorii vor putea fi vizitaţi de consul.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.