11.1 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecialCentre de tineret în Tuzla şi Valu lui Traian

Centre de tineret în Tuzla şi Valu lui Traian

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Constanţa” a demarat implementarea proiectului „Reabilitarea, extinderea şi dotarea unei clădiri din Zona Metropolitană Constanţa, localitatea Tuzla, în vederea utilizării acesteia drept centru pentru tineret”.

Prin acest proiect va fi reabilitată şi dotată o clădire în prezent neutilizată din comuna Tuzla, în vederea înfiinţării unui centru de tineret care să le ofere tinerilor metode alternative de învăţare, o educaţie informală care să vină ca o completare la cunoştinţele pe care le acumulează în şcoli, să asigure accesul la informaţie şi să reprezinte un loc de întâlnire pentru desfăşurarea unor activităţi cultural-artistice şi educative. Noul centru de tineret din comuna Tuzla va avea o suprafaţă totală de 1.187,94 mp, urmând a fi dotat cu mobilier adecvat şi echipamente IT necesare desfăşurării activităţii şi va deservi peste 1.550 de tineri. Valoarea totală a proiectului este de  4.005.736,00 lei, din care 3.142.626,38 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă acordată de Fondul European pentru Dezvoltare Regională, contribuţia Guvernului României este de 690.321,62 lei, suma de 78.223,60 lei reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului – Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa, iar suma de 94.564,4 lei  reprezintă valoarea TVA. 

Asociaţia implementează un proiect similiar în localitatea Valu lui Traian. Şi aici este reabilitată o clădire nefolosită. Noul centru de tineret din comuna Valu lui Traian va avea o suprafaţă totală de 364 mp urmând a fi dotat cu mobilier adecvat şi echipamente IT necesare desfăşurării activităţii şi va deservi  4039 de tineri. „Tineretul trebuie reorientat către un spaţiu sănătos în care să socializeze şi să-şi petreacă timpul în mod constructiv. Mai mult de-atât, prin  acest centru de tineret, le vom oferi tinerilor cursuri gratuite de formare profesională spre meserii de viitor ”, a declarat primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi. Valoarea totală a proiectului este de 1.915.321,36 lei, din care 1.424.541 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă solicitată, suma de 29.073,00 lei reprezintă contribuţia proprie a beneficiarului, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa iar suma de 348.867,36 lei  reprezintă valoarea TVA. 

 

Cele mai citite

Debut pe plus la BVB, cea mai mare creștere din septembrie anul trecut

Titlurile BRD, Transelectrica și Antibiotice Iași, în topul tranzacțiilor Toţi indicii locali au început săptămâna pe plus. Indicii care includ fostele SIF-uri şi Fondul Proprietatea,...

Netanyahu la un an de la atacul Hamas: „ Vom continua lupta”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a promis luni seara compatrioţilor săi că va continua lupta până la atingerea obiectivelor de război stabilite de guvernul său,...

Franța: Un avion de mici dimensiuni a căzut peste o casă

Un accident aviatic a avut loc luni în localitatea La Bretonnière-la-Claye, Franța, unde un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zidul unei case....
Ultima oră
Pe aceeași temă