Pe bloguri citim, vineri, despre fenomenul abuzurilor comise de părinţi asupra copiilor şi modul în care acţionează Protecţia Copilului, dar şi despre lucrările la patinoarul „Mihai Flamaropol”, închis în 2013, dar care nu fost începute nici în prezent.
Moise Guran scrie, pe Biziday, despre abuzurile săvârşite asupra copiilor, în România.
„Că nu e dramatic numărul celor 1435 de copii scoşi în regim de urgenţă din familiile lor, ci este dramatic numărul celor pe care asistenţii sociali nu au avut curaj să-i scoată, deşi le era pusă în pericol viaţă. Aprecierea poate fi sau nu subiectivă. Am căutat statistici… câţi copii mor anual în România? 2781 spune ultima statistică? Cum 2781 de copii morţi într-un an? Aproape jumătate mor în accidente auto. Ok, nu vorbim de ele… dar câţi copii abuzaţi mor? Am căutat în studiile de violenţă domestică şi am aflat că în România avem pe medie un copil omorât în bătaie de părinte cam o dată la… o lună. Repet, pe medie, în fiecare lună, în ţara noastră un copil e snopit în bătaie până moare efectiv, nu folosesc figuri de stil, de tac-su sau de mă-să. Nu intră aici copiii care mor de foame sau de frig sau care se sinucid. Şocat de aceste descoperiri, m-am întors la hărţile abuzurilor raportate asupra copiilor în România şi mi-am dat seama că Protecţia Copilului este, într-adevăr, o instituţie a statului român ca oricare alta, funcţionează probabil mai bine în oraşele mari şi în judeţele mai bogate, că s-ar putea ca un număr mare de abuzuri sesizate la Timişoara sau la Constanţa să fie rezultatul unei agenţii mai vrednice, la fel cum un număr mic de abuzuri sesizate, precum cel de la Bucureşti sau de la Cluj, să ne arate o instituţie în care, aşa cum spunea doamna de la România în Direct, asistenţii sociali să nu îşi asume cu curaj salvarea unor copii din propriile familii”, transmite Guran.
Cătălin Tolontan scrie, pe blogul său, despre lucrările la patinoarul „Mihai Flamaropol” care urmează să fie finalizate în 2018, la cinci ani de la închidere.
„Clădirea vechiului patinoar „Mihai Flamaropol” stă dîrză în picioare, grațiată fără să știe de ce. În martie 2013, patinatorii și hocheiștii din București au fost opriți să sară mantinela pentru că li se va face în regim de urgență unul nou „la standardele secolului XXI”, după cum declara în 2013 Sorin Oprescu. Au trecut trei ani și vor mai trece cel puțin încă doi pînă cînd deopotrivă juniori și seniori vor reintra pe singura gheață demnă de acest cuvînt din orașul cu 2 milioane de locuitori. 23de milioane € este prețul estimat al lucrării „Toate termenele inițiale sînt în aer! Cel mai devreme vorbim despre 2018, dar asta dacă se rezolvă repede litigiul părții din teren care este închiriată acum”, spune o sursă din Primăria Capitalei. Pontractul a fost câștigat de UTI și se află în faza de proiectare”, informează Tolo.
Zoso scrie despre Televiziunea Română, care deține câteva miliarde de minute de filmări.
„Până prin 1995 nu se auzise de drepturi de autor, așa că TVR filma automat orice eveniment. Concerte muzicale, în special, din categoria celor pe care lumea ar fi vrut să le vadă. Phoenix, IRIS, toate trupele vechi și bune ale României, plus concerte străine, TVR le-a filmat și le-a difuzat la televizor câte 5-10 minute la ore imposibile. Cine le-a prins bine, cine nu, sănătate. Eh, prin 2004-2006 tot exista un curent în TVR, propagat de oameni tineri, care spune că ar fi bine să se pună online arhiva aia. Văzusem la un moment dat și un proiect pe hârtie cu costuri și alte prostii. Cea mai mare problemă era cea cu spațiul, urmată de problema cu streamingul. În 2006 problema asta s-a rezolvat când YouTube a devenit mainstream”, scrie Zoso.
Adelin Petrişor scrie, pe blogul său, despre defecţiunile de la telecabina de la 1400.
„Trebuie să vă spun că cei de la Teleferic nu s-au schimbat. Deși la telecabina de la 1400 era o coadă considerabilă, scaunul nu funcționa. Am întrebat-o pe doamna care vinde cartele de ce nu dau drumul scaunului. Femeia a ridicat din umeri și mi-a spus scurt că acela nu merge decât în weekend. Ce dacă era coadă? Ce dacă oamenii plătiseră 120 de lei pentru pass și pierdeau timpul pe scările telecabinei? Cui nu-i convine să meargă în Austria! Cel puțin așa mi-a zis mie acum câțiva ani un domn de la telecabină”, scrie Petrişor.
Victor Kapra scrie despre Palatul Parlamentului din București, noi colecții de la Muzeul Național Brukenthal, Camera Arhitecților din România, Fundația ADEPT Transilvania și Asociaţia Wassertalbahn (Mocănița de pe Valea Vaserului), care pot fi vizitate cu ajutorul Google Cultural Institute.
„În Palatul Parlamentului poți vizita unele dintre cele mai frumoase săli, „Nicolae Iorga”, “Unirii”, “Take Ionescu” sau “Al. I. Cuza” și vedea o serie de obiecte de artă din colecția Palatului Parlamentului – au fost digitalizate 150 de opere semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu (”Țărancă cu doniță și copil”), Octav Băncilă (”Băiatul cu ghitară”) sau Corneliu Baba (”Un arlechin”). Muzeul Național Brukenthal aduce 29 noi obiecte de artă în colecția sa virtuală de pe Google Cultural Institute, digitalizate cu tehnologia Art Camera de la Google, care realizează imagini de rezoluție foarte înaltă. Sunt disponibile lucrări ale unor artiști precum Nicolae Grigorescu (Strada din Vitre), Mișu Popp (Fata în albastru) sau Hans von Aachen Artist (Răpirea Persefonei). Asociaţia Wassertalbahn lansează trei noi expoziții virtuale dedicate Mocăniței de pe Valea Vaserului, precum și o aplicație mobilă, care oferă informații despre istoricul zonei, construirea căii ferate și fiecare locomotivă în parte”, scrie bloggerul.
