Preşedintele companiei Eurotunel, Jacques Gounon, a declarat că, de la sfârşitul lunii octombrie, niciun imigrant nu a mai reuşit să ajungă, în mod clandestin, pe teritoriul Marii Britanii, datorită măsurilor de securitate privind traversarea Canalului Mânecii, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
Astfel, el a declarat că, la nivel global, fluxul de imigranţi care încearcă să traverseze Eurotunelul se diminuează, astfel că autorităţile mai găsesc doar „între 10 şi 30 de imigranţi în fiecare noapte”.
„Cei care taie grilajele sunt arestaţi de jandarmi. Cei care se ascund în camioane sunt găsiţi. Unii mecanici de tren îi avertizează pe jandarmi cu privire la prezenţa imigranţilor. Îi găsim de asemenea cu ajutorul unor detectoare ale bătăilor inimii sau detectoare de dioxid de carbon. În toate dintre aceste cazuri ei sunt aduşi înapoi în «jungla» din Calais”, a continuat el.
Eurotunelul a făcut obiectul a numeroase tentative de intruziune a imigranţilor care încearcă să ajungă în Marea Britanie, peste 2.000 de astfel de încercări având loc într-o singură noapte din luna iulie.
Potrivit reprezentanţilor Eurotunel, 10 imigranţi au murit în regiunea Coquelles. Guvernul anunţase în iulie, în urma unui nou deces, trimiterea de efective suplimentare pentru a securiza accesul în zonă.
La rândul ei, compania a implement o serie de măsuri îndreptate împotriva fluxului de imigranţi.
„Am ridicat garduri pe o suprafaţă de 40 de kilometri (…) şi am inundat anumite zone”, a subliniat preşedintele Eurotunel. „Acest lucru implică lucrări în valoare de mai multe zeci de milioane de euro, finanţate de Marea Britanie”.
În tabăra de la Calais se află în prezent aproximativ 4.000 de imigranţi, potrivit informaţiilor furnizate de Prefectură.