UPDATE. La faţa locului au ajuns 11 ambulanţe şi echipaje de descarcerare ala pompierilor, iar 25 de răniţi, între care trei copii, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, în timp ce patru răniţi au refuzat să plece la spital, primind îngrjiri medicale la faţa locului.
–-
În jurul orei cinci dimineaţa, două autocare s-au ciocnit frontal în localitaea arădeană Nădlac. Unul dintre autocare, ce apaţinea firmei Saiz Tur, venea din Spania, cu 70 de pasageri, iar celalalt mergea spre Italia.
Din primele cercetări se pare că vinovat este şoferul firmei Saiz Tur, care a avut viteză excesivă şi a intrat frontal în celălalt, pe sensul opus. Cei doi şoferi implicaţi în accident au decedat pe loc. Din autocarul care mergea spre Italia a mai murit o persoană, şoferul de rezervă.
Dintre cei peste o sută de pasageri, 27 sunt răniţi, iar trei se află în stare foarte gravă. Reprezentantul firmei SaizTur aflat la faţa locului a declarat că nu ştie cine este de vină, dar vor analiza.
Unul dintre pasagerii aflaţi în autocarul respectiv ne-a povestit doar că a auzit un scârţâit de frână. „Şoferul a spus că s-a rupt un bulon, sau aşa ceva, după care nu mai ştiu decât că am zburat peste trei scaune”, a precizat acesta. Norocul lui a fost că se afla la jumătatea autocarului.