”Vreau să mulţunesc tuturor celor care au fost la vot. Acest vot ne onorează, dar ne şi responsabilizează. Le mulţumesc primarilor care au fost foarte implicaţi. Conform exit-poll-ului suntem în turul doi”, a spus Viorica Dăncilă.
Aceasta i-a chemat alături de ea în turul al doilea pe toţi cei care au ales în primul tur al alegerilor prezidenţiale un alt candidat.
”Mulţumesc tuturor celor care au votat cu inima. Am arătat că suntem alături de români şi sperăm ca în următoarele două săptămâni cât mai mulţi români să ni se alăture, chiar cei care acum au avut altă alternativă Cei care au dat votul altor candidaţi sper să vină akături de noi şi să câştigăm alegerile prezidenţiale”, a declarat Dăncilă.
”Nu am plâns absolut deloc, poate i bărbaţii plâng câteodată, dar eu nu am plâns. Nu a fost niciun moment în care să plângem”, a mai sus Dpncilă, răspunzând unei înrebări.
Aceasta a spus că nu crede că diaspora poate întoarce rezultatul arătat de exit-poll. Ea a spus că se bucură că s-a votat masiv în străinătate., PSD fiind formaţiunea care a moridicat legea care a permis organuizarea votului.
Preşedintele Klaus Iohannis, (39%) şi liderul PSD Viorica Dăncilă (22,5%) au şanse să se califice în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale conform datelor exit-poll-ului CURS – Avangarde pe baza datelor centralizate până la ora 19:30, difuzate de Antena 3. Pe locul al treilea se situează Dan Barna,cu 16,4%.