17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialPreşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, implicat într-un accident rutier

Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, implicat într-un accident rutier

Marius Nicoară a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că nu a fost rănit în urma accidentului, dar că maşina pe care o conducea a fost avariată.

„Am fost implicat într-un accident rutier uşor, mai degrabă un incident, pe Calea Turzii din Cluj-Napoca. Şoferul unei maşini a oprit şi a vrut să treacă linia dublă continuă, au fost mai multe maşini care au frânat, iar eu eram ultimul din coloană şi am intrat în maşina din faţa mea. Nu am păţit nimic, dar maşina mea personală pe care o conduceam a fost avariată şi va sta o perioadă în service. Eu am fost de vină pentru că nu am păstrat distanţa faţă de maşina din faţă. Am primit un avertisment şi trei puncte de penalizare. Este primul accident în care sunt de vină în 30 de ani de când am permis şi după 1,5 milioane de kilometri parcurşi”, a spus Nicoară.

Potrivit acestuia, maşina sa, marca Mercedes, a suferit avarii la partea din faţă, la grila radiatorului şi la bara de protecţie.

Cele mai citite

Rețea internațională de clonare de carduri, destructurată de autoritățile judiciare române și americane

Anchetatorii româno-americani au colaborat împreună pentru destructurarea unei grupări care clona datele de pe carduri Reţeaua, înfiinţată în California, era formată din români şi...

Rusia lovește orașul ucrainean Kosteantînivka: 3 morți și 3 răniți

Un atac rusesc asupra oraşului Kosteantînivka a ucis trei persoane şi a rănit alte trei. Acesta a vizat atât un bloc de locuinţe, cât...

Nicolae Ciucă susține dezvoltarea mediului rural prin atragerea de investiții

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine că mediul rural este în continuare plin de oportunităţi şi orice localitate poate să se dezvolte, cu condiţia să...
Ultima oră
Pe aceeași temă