Românul Mircea Carp a fost trimis la celebrele şcoli de ofiţeri din Germania pentru a deveni un militar de elită. După instaurarea comunismului, a devenit jurnalist la Vocea Americii şi Europa Liberă.
Unul dintre cei mai mari jurnalişti români, Mircea Carp, a trăit o viaţă care ar putea inspira scenariul unui film de aventură. Descendentul unei dinastii glorioase de ofiţeri ai Armatei Regale Române, Mircea Carp a fost trimis, în timpul celui de-al doilea război mondial, în Germania, la unele dintre cele mai bune şcoli superioare de război din lume. Acest lucru a fost posibil pentru că România, condusă de mareşalul Ion Antonescu, era în acei ani unul dintre aliaţii Germaniei naziste. Întâmplarea a făcut ca Mircea Carp să fie înaintat la gradul de ofiţer de către Adolf Hitler.
Ulterior, el avea să lupte, după 23 august 1944, împotriva foştilor camarazi şi chiar să îi dezarmeze pe unii dintre ei. După instaurarea comunismului, Mircea Carp a fost dat afară din armata comunizată, la fel cum au păţit cei mai mulţi dintre ofiţerii care au refuzat să accepte bolşevizarea României. El a fugit peste frontieră şi a ajuns în lumea liberă. Ulterior, fostul ofiţer de elită a devenit jurnalist.
La Vocea Americii, Mircea Carp a avansat până în poziţia de şef al serviciului românesc. În această calitate, de reprezentant al radioului guvernamental american, el a avut ocazia să viziteze România, ca reporter special al Vocii Americii, trimis să relateze vizita lui Richard Nixon la Bucureşti. Apoi, după 22 de ani petrecuţi în slujba radioului peste Oceanul Atlantic, Mircea Carp a revenit în Europa.
El a lucrat la Europa Liberă, la München, unde a fost cooptat în conducerea radioului care şi-a asumat lupta pe calea undelor împotriva regimului comunist. În această calitate, Mircea Carp a trăit zilele fierbinţi ale Revoluţiei din 1989, când Europa Liberă devenise principala sursă de informare a tuturor românilor.
Acum, Mircea Carp scrie cărţi şi este una dintre cele mai respectate voci ale societăţii civile. „România liberă“ va publica, în rubrica Aldine, mai multe episoade inspirate din cartea lui Mircea Carp, intitulată „Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!”, după salutul binecunoscut milioanelor de români care ascultau radioul libertăţii. Acest mini-serial este deschis de episodul în care Mircea Carp a fost înaintat la gradul de ofiţer, după absolvirea cursurilor din Germania, de către Adolf Hitler.
Ceremonia lui Hitler, văzută cu ochi de reporter
„La începutul lunii februarie (1944) s-au încheiat cursurile. Am fost îmbarcaţi în trenuri speciale şi duşi la Breslau, unde trebuia să fim ridicaţi la gradul de sublocotenent. Nimeni nu ştia însă cine avea să ne onoreze cu prezenţa. Eram aproximativ 6.000 de viitori ofiţeri din Armata de Uscat, Marină, Aviaţie şi SS.
Am umplut până la refuz marea sală a expoziţiei, unde urma să aibă loc ceremonia. Ce ne-a surprins imediat şi ne-a dat de gândit era faptul că în spatele podiumului nu era decât o mare cruce de fier, nici un drapel, nici un însemn de partid. Pe scaunele de pe podium luau loc, pe rând, numai militari şi generali. Nici o uniformă de partid. Şi în timp ce ne munceau astfel de întrebări, din spate au început uralele. Venea Hitler însuşi.
Fără nici o semnificaţie, ne-am găsit câţiva elevi români în primele bănci, acolo unde erau aşezaţi aspiranţii de la şcoala noastră. Am putut urmări deci spectacolul foarte bine. Hitler a urcat pe podium, s-a întors şi şi-a salutat generalii, întinzând mâna, prin rândul întâi, spre a-l saluta pe Guderian, renumitul comandant de tancuri, căzut în dizgraţie din cauza înfrângerii în faţa Moscovei şi a unei altercaţii cu Fuhrerul. Era clar că urma împăcarea.
Apoi s-a dus la un mic pupitru, a scos un bileţel din buzunar şi a vorbit cam 25 de minute, fără să întoarcă bucăţica de hârtie pe partea cealaltă. Nu voi intra nici în amănuntele discursului, nici în efectul produs asupra celor de faţă. Voi spune doar că a avut cuvinte puţin măgulitoare la adresa Italiei, unde se produsese recent lovitura de stat şi îndepărtarea de la putere a lui Mussolini, principalul său aliat.
În schimb, imediat după aceea, s-a referit la prezenţa armatei române pe Frontul de Est, la „efortul său important”, a spus Hitler, „la desfăşurarea războiului”, lăudându-l în acelaşi timp pe mareşalul Antonescu şi faptul că în mijlocul generalilor români nu se vor găsi unii ca acei italieni care s-au împotrivit lui Mussolini. Nu va trece nici o jumătate de an şi unii generali germani vor complota contra lui, iar o lună mai târziu generalii români îl vor doborî pe mareşal, Ironia sorţii”, scrie Mircea Carp în excelenta sa carte.
