6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSIF-urile vor să investească la Oltchim dar…după privatizare

SIF-urile vor să investească la Oltchim dar…după privatizare

“Consorţiul SIF-urilor”, în numele căruia a vorbit Moldova, ar urma să sprijine integrarea combinatelor Chimcomplex Borzeşti şi Oltchim oferindu-i o mână de ajutor lui Ştefan Vuza, patronul SCR Grup, mai vechi peţitor al combinatului chimic. Apariţia SIF-urilor în schemă pare mai degrabă o strategie de imagine pentru Vuza, care a încercat şi anul trecut să cumpere Oltchim.

În acest moment există cel puţin 3 ofertanţi pentru Oltchim iar puţină concurenţă nu strică din perspectiva preţului. Apariţia SIF-urilor alături de Ştefan Vuza (cel care a încercat şi la precedenta licitaţie, câştigată de Dan Diaconescu, să cumpere combinatul prin Chimcomplex Borzeşti şi Aisa Invest) este mutarea supriză a patronului SCR Group deşi faptul că SIF-urile nu vor pune banii decât după privatizare ridică câteva semne de întrebare. Dacă integrarea Chimcomplex Borzeşti-Oltchim (un fel de logodnă a puricelui cu elefantul) e fezabilă, de ce nu pun banii SIF-urile din start, pentru a îmbunătăţi oferta lui Ştefan Vuza şi a căpăta o felie din Oltchim? Este o ofertă serioasă sau doar o strategie de imagine pentru Ştefan Vuza?

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi cu George Mucibabici, preşedintele firmei de consultanţă şi audit Deloitte, Ştefan Vuza, preşedintele SCR Grup şi Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, discuţiile vizând redresarea şi atragerea de investiţii pentru Oltchim. „În acest context, preşedintele SIF Moldova a anunţat iminenţa formării unui consorţiu al SIF-urilor, care doreşte să se implice în rezolvarea situaţiei Oltchim, considerat un proiect de interes naţional. În opinia partenerilor de dialog, acest consorţiu este interesat de funcţionarea combinatului după privatizare şi de aceea intenţia lor este aceea de a investi într-un proiect de integrare a combinatelor Oltchim şi Chimcomplex Borzeşti, care are ca puncte forte poziţia geografică avantajoasă, pieţe internaţionale de desfacere care pot absorbi 70% din producţia Oltchim şi Chimcomplex, instalaţii modernizate, în marea lor majoritate, sunt competitive din punct de vedere al costurilor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Vosganian se întâlnise  miercuri şi cu reprezentanţii fondului de investiţii israelian Fortissimo Capital şi cei ai PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, care au anunţat la rândul lor că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic, nemţii de la PCC încercând şi anul trecut să cumpere combinatul. Aceştia au transmis ministrului şi administratorilor judiciari că vor face săptămâna viitoare o ofertă pentru compania de stat. PCC deţine direct 18,31% din acţiunile Oltchim şi indirect 14,02% din titluri, prin intermediul Polyolt Holding. Al treilea jucător anunţat de Ministerul Economiei este producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia, interesat la rândul său să participe la privatizarea Oltchim, cel puţin la nivel declarativ.

 

 

Cele mai citite

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă