Ultimele zece guverne din Romania s-au străduit să ajute RMGC, Roşia Montana Gold Corporation să devină stăpână pe situaţie, să câştige la bursă bani pentru o afacere care încă nu produce nimic, să-i furnizeze hărţi geologice din cufărul cu secrete al statului, să-i garanteze că va fi singura companie care va avea acces la aurul şi la mai ales la metalele rare din subsolul Apusenilor.
Până la urmă Victor Ponta a fost cel care a tranşat lucrurile, dând RMGC inclusiv dreptul de a face exproprieri în numele statului. Premierul a ajuns la acelaşi numitor comun cu preşedintele, care exact acum doi ani declara că susţine “mai mult ca oricând” proiectul de la Roşia Montana pentru a ridica rezerva de aur a BNR de la 103 tone la 200, în aşa fel încât leul să nu mai fie atât de “volatil”: “ca şef de stat parcă aş vrea să îmi pun ţara în siguranţă. De aceea exploatarea trebuie să înceapă”. Traian Băsescu socotea atunci că 20 de tone din aurul care va fi extras de la Roşia Montana va ajunge gratuit la Banca Naţională, dar cerea în acelaşi timp “repartajarea beneficiilor”. Acest detaliu a fost rezolvat acum de Victor Ponta, iar preşedintele şi premierul aproape că au încheiat afacerea. Parlamentul va finaliza totul printr-un vot, care să acopere răspunderea premierului şi entuziasmul preşedintelui faţă de o companie, care este favorizată, fără să aibă prea multe merite.
Aproape 70 la sută dintre români sunt de acord cu exploatarea de la Roşia Montana (sondaj Sociopol, august 2013), ceea ce-i face pe cei doi importanţi lideri români să nu-şi facă prea multe probleme. Cei mulţi au fost deja convinşi de reclamele date de RMGC cu dublu scop: pentru a câştiga opinia publică de partea companiei şi mai ales pentru a cumpăra tăcerea presei. Aproape 5 milioane şi jumătate de euro au fost cheltuiţi de RMGC doar pentru publicitatea în presa scrisă (potrivit Forbes) în ultimii trei ani, ceea ce înseamnă că destule publicaţii au supravieţuit numai datorită acestor bani. Televiziunile au primit, însă, mult mai mult şi destui oameni cu ştaif s-au lăsat sponsorizaţi şi premiaţi, vânzându-şi în avans dreptul de a se pronunţa în privinţa Roşia Montana.
Un sfert din populaţia ţării s-ar putea totuşi să nu tacă şi să se enerveze din cauza aranjamentelor transpartinice în favoarea RMGC sau din cauza blocajul televiziunilor, care comentează subiectul doar în favoarea celor care le-au plătit reclame în ultimii ani. Un sfert din populaţia ţării s-ar putea să nu înţeleagă de ce ar trebui înlocuit un peisaj frumos cu un lac plin de cianuri. Un sfert din populaţia ţării se întreabă cine vor fi inspectorii de mediu care vor controla dacă RMGC respectă sau nu normele ecologice şi mai ales cu cât se vor lăsa cumpăraţi aceşti inspectori. Un sfert din populaţia ţării se gândeşte la viitor: ce se va întâmpla după ce RMGC va termina de extras cele peste 300 de tone de aur, 1500 de tone de argint plus metalele rare, evaluate de de unii la circa 40 de miliarde de euro? Cine va plăti oalele sparte? În cât timp s-ar putea produce o catastrofă?
Cei 2000 de oameni pe care se laudă că-i va angaja RMGC îşi vor încheia misiunea, care este prevăzută să dureze doi ani, iar în urma lor vor rămâne doar cianurile. Cât va câştiga statul român? 12 miliarde de euro, potrivit unor studii sau chiar mai mult, dacă într-adevăr vor putea fi scoase la suprafaţă metalele rare (galiu, germanium, crom, vanadium, cobalt, titan, arsenic, bismuth, arsenic). Aceşti bani s-ar putea să nu ajungă pentru conservarea locului, fiindcă în România firmele favorite nu obişnuiesc să facă cheltuieli inutile şi dispar după ce-şi fac plinul.
Cei aproape 70 la sută dintre românii, care cred în băieţii deştepţi de la Roşia Montana se bazează pe clipurile publicitare cu oamenii amărâţi care nu mai aveau aproape nimic şi care au fost salvaţi brusc, ca într-o poveste, de generozitatea RMGC. Ei îşi imaginează că aurul de la Roşia Montana va scoate ţara din sărăcie, iar românii vor avea spitale mai bune şi pensii mai mari. Dar lucrurile s-ar putea să stea exact invers şi să trebuiască să plătim cu toţii din buzunarele noastre stricăciunile.
