În ciuda declaraţiilor pompoase făcute de bancheri, care afirmă că se concentrează pe finanţarea mediului de afaceri, IMM-urile din România fac rost de bani tot de la rude sau prieteni, ori se autofinanţează, în condiţiile în care contractarea unui credit continuă să fie o adevărată aventură.
„91,27% din întreprinderile mici şi mijlocii din România se autofinanţează“, spune Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). „În urma unei anchete realizate pe un eşantion de 1.858 de întreprinzători din toată ţara, a reieşit că un procent de 91,27% din întreprinderile mici şi mijlocii din România se autofinanţează. Acest procent a crescut în ultimul an cu 16,37%, în paralel cu scăderea cu 5% a creditelor bancare“, a afirmat Ovidiu Nicolescu.
Pentru a remedia această situaţie, CNIPMMR vine cu un set de opt propuneri, printre care se numără creşterea transparenţei şi competiţiei în sectorul bancar; sprijinirea accesului la consultanţă pentru IMM-uri şi valorificarea, într-o măsură mai mare, a garanţiilor acordate prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare. „Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, ne-a promis că la începutul lunii octombrie va fi organizată o întâlnire între reprezentanţii instituţiilor bancare şi cei ai mediului antreprenorial, întâlnire la care va participa şi premierul Victor Ponta. Întâlnirea are ca principal scop creşterea gradului de transparenţă a relaţiilor dintre bănci şi IMM-uri“, a mai spus Ovidiu Nicolescu.
Un teanc de acte
Birocraţia excesivă a existat dintotdeauna în sistemul bancar din România, însă a fost mai puţin vizibilă în perioada de boom economic, când băncile dădeau mai puţină importanţă departamentului de risc, notează revista Capital Astăzi însă, după patru ani de la finalul „epocii de aur“ a creditelor, contractarea unui împrumut, mai ales atunci când vorbim despre persoane juridice şi în special în cazul firmelor mici sau mijlocii, a devenit o misiune imposibilă.
Unul dintre marile impedimente îl constituie lipsa transparenţei, băncile locale făcând rabat de la comportamentul perfect opac doar când sunt obligate prin lege (cum este şi cazul celebrei Ordonanţe nr. 50 a creditelor pentru persoane fizice). Una dintre problemele sesizate în majoritatea sondajelor efectuate în rândul firmelor mici şi mijlocii din România o constituie numărul mare de documente pe care băncile le solicită pentru a acorda un credit şi, mai ales, lipsa surselor de informare în ceea ce priveşte costurile creditului şi garanţiile acceptate de bancă.
De asemenea, potenţialii clienţi persoane juridice au la dispoziţie foarte puţine metode de a afla, în detaliu, ce acte sunt necesare pentru accesarea unui împrumut. Nici în cazul persoanelor fizice lucrurile nu sunt cu mult diferite, mai ales când este vorba despre împrumuturile imobiliare, cu excepţia celor pentru „Prima Casă“.
Sistem „centralizat“
În ceea ce priveşte creditele pentru persoane juridice, discuţiile pe care potenţialul client le poartă cu angajaţii din sucursalele sau agenţiile băncii sunt prea puţin importante. Eventualul acord sub formă de preaprobare sau preaprobare financiară, primit de la un angajat din agenţie, are mai mult o valoare informativă, care, până la urmă, poate induce în eroare şi poate costa clientul timp şi bani. Tiparul de funcţionare a băncilor din România presupune, în cazul majorităţii firmelor şi al unor categorii de clienţi persoane fizice, obţinerea unui acord final din centrala băncii.
Dacă vorbim de credite de valoare mare, acest ultim „OK“ este dat chiar de preşedintele băncii ori de un grup restrâns de manageri din vârful lanţului de conducere (comitet de credit). Tocmai de aceea apar situaţii în care administratori care au adus la bancă toate documentele solicitate (deloc puţine) şi care au fost informaţi că se califică pentru un credit află, uneori după mai bine de o lună de zile, că nu pot lua împrumutul, cererea fiind respinsă „din centrală“.
„Am alergat săptămâni întregi pentru a obţine actele cerute. Am fost nevoit să convoc şi AGA pentru a obţine acordurile necesare, am dat bani pentru evaluări şi am pierdut timp preţios. Toate acestea pentru ca, în final, să fiu informat că o anumită persoană din vârful băncii a respins cererea de credit. Nu pot să nu mă întreb de ce a fost nevoie de toate acele acte încă de la început şi de ce am mai purtat atâtea discuţii şi corespondenţe cu diverşi angajaţi ai băncii dacă decizia finală stă în pixul unui om sau al unui grup restrâns de oameni?“, se întreabă administratorul unei firme cu cifră de afaceri de peste patru milioane de euro anual. Compania sa a încercat să obţină o linie de credit pentru nevoi curente, pentru care era dispusă să garanteze cu active imobiliare.
Lipsă de transparenţă
Dacă agricultorii, care fac parte din categoriile „favorizate“ cel puţin declarativ de către bănci, se plâng, situaţia nu poate fi foarte diferită în general. Şi nici nu este, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.
Birocraţia este a doua mare problemă identificată, după transparenţa în ceea ce priveşte costul creditelor. Însă opacitatea nu este prezentă doar în zona costurilor, ci şi în privinţa garanţiilor solicitate, ori a documentaţiei necesare. Practic, până nu trece de primele întâlniri cu reprezentanţi ai băncii, un administrator de firmă nu are de unde să ştie ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a se califica la un credit.
Această situaţie este scoasă în evidenţă de portalul conso.ro, care face o comparaţie între informaţiile postate pe site-urile băncilor din România şi cele care pot fi găsite pe site-urile aceloraşi bănci în alte ţări, inclusiv în ţările de provenienţă. De exemplu, arată cei de la Conso, în Ungaria, Raiffeisen pune pe site toate dobânzile şi comisioanele pentru creditele de investiţii, lucru care nu se întâmplă şi în România. Aceeaşi situaţie apare la o comparaţie între BRD şi Société Générale în Franţa, sau între OTP România şi OTP Ungaria.
În fapt, conchide analiza, doar câteva bănci din România, printre care Volksbank şi ING, pun pe site informaţii detaliate despre costurile şi criteriile de calificare pentru firmele doritoare de împrumuturi bancare. Din felul în care se comportă băncile locale, rezultă că un manager doritor de credite ar trebui să meargă „în orb“ către bancă. Iluminarea se va petrece abia după mai multe întâlniri şi după o serie de acte prezentate.
De altfel, Capital a încercat să testeze deschiderea angajaţilor din agenţiile bancare în ceea ce priveşte informaţiile legate de creditele pentru IMM-uri. Am vizitat unităţi ale celor mai importante zece bănci din România şi în cazul uneia singure am reuşit, după o primă discuţie, să aflăm, fără detalii, ce documente sunt necesare şi care ar fi traseul pentru aprobarea creditului. În rest, în mod absolut inexplicabil, angajaţii băncilor păzesc informaţii elementare ca pe un secret de stat.
Potenţialul client, în acest caz reporterul Capital, este tratat aproape ca un potenţial escroc. Poate tocmai de aceea ni se spune, la o bancă mare: „Mai întâi veniţi cu actul constitutiv al firmei şi documente care să ateste calitatea dumneavoastră de administrator, iar după aceea vă dăm detalii“. Aproape peste tot răspunsul este acelaşi, iar când întrebăm care ar fi traseul urmat de cererea noastră de credit, ni se răspunde că e vorba de proceduri interne.
Afirmaţie
Agricultura, doar din gură
Relevantă pentru felul în care băncile înţeleg să administreze relaţia cu clienţii lor persoane juridice este opinia managerilor de firme din domeniul agrar.
Părerea lor este importantă tocmai pentru că băncile afirmă că agricultura rămâne unul dintre puţinele domenii bancabile şi că încearcă să atragă cât mai mulţi clienţi pe această zonă. Şi totuşi, mai bine de 30% din fermieri spun că produsele bancare dedicate sunt greu de accesat.
Principala problemă nu o reprezintă costul creditelor (şi acesta mare faţă de alte ţări) şi nici măcar valoarea exagerat de mare a garanţiilor solicitate (situaţie despre care Capital a scris pe larg), ci birocraţia. Potrivit unui sondaj realizat de BCR pe 200 de fermieri, aproape 60% din solicitanţii de credit din zona agricolă spun că documentaţia stufoasă este cel mai mare impediment, al doilea motiv generator de nemulţumiri este valoarea garanţiilor, iar cel de-al treilea – timpul îndelungat de răspuns. Altfel spus, două dintre cele trei „supărări“ principale ale fermierilor ţin de birocraţie.
