Tratamentul pentru ADHD presupune în egală măsură metode psihologice şi medicamentoase.
Cluj-Napoca va avea prima celulă de criză din România pentru copiii care suferă de ADHD, o afecţiune care a fost recunoscută relativ recent drept boală. Celula de criză va fi compusă din medici, psihologi, psihiatri şi din sociologi, precum şi din părinţii copiilor care suferă de această maladie. Celula de criză va acorda sprijin părinţilor şi copiilor care suferă de această afecţiune, potrivit HYPERLINK „http://www.consultatii-medicale.ro” www.consultatii-medicale.ro. Ea va avea şi un grup de sprijin, care se va întruni o dată pe lună.
De asemenea, cu ajutorul Direcţiei de Sănătate Publică din Cluj, şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean, medicii şcolari şi cadrele didactice vor fi instruiţi să acorde asistenţa necesară copiilor. Şi asta pentru că tratamentul împotriva ADHD dă rezultate cu atât mai bune cu cât este început mai devreme, Potrivit unei estimări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa 220.000 de copii din România suferă de ADHD. Acest lucru înseamnă că cinci la sută dintre copiii din România suferă de simptomele aceste afecţiuni. Medicii care lucrează în domeniu cred că, în realitate, aceste cifre sunt mai mari.
300 de cazuri noi în Cluj
Doar în prima jumătate a anului trecut, aproximativ 300 de copii din judeţul Cluj au fost diagnosticaţi cu ADHD conform statisticilor oficiale. Potrivit şefei Direcţiei de Sănătate Publică din Cluj, Dorina Duma, tratamentul ADHD presupune deopotrivă tratament psihologic sau psihiatric şi medicamentos.
”Pentru ca părinţii să aibă acces uşor la informaţii corecte şi complete, specialiştii clujeni s-au reunit într-un grup de lucru, la iniţiativa asociaţiei non-profit „Paşi Înainte”. Grupul va oferi sprijin părinţilor prin întâlniri periodice, va sprijini activităţi de informare în şcoli şi va realiza managementul unor cazuri dificile de ADHD, unde este nevoie de o intervenţie care să implice mai multe instituţii de profil”, spun reprezentanţii asociaţiei.
„Copiii cu ADHD sunt adesea descrişi ca obraznici, neatenţi sau pur şi simplu prost crescuţi, fără ca oamenii care folosesc aceste etichete să realizeze că creierul acestor copii funcţionează pur şi simplu altfel decât al celor din jur. Chiar dacă nu orice copil neastâmpărat are ADHD, noi recomandăm părinţilor ca, dacă au dubii, să apeleze la specialişti pentru a verifica situaţia propriilor copii”, spune Andreea van Peer, reprezentanta asociaţiei Paşi Înainte şi psiholog clinician. Andreea van Peer a recunoscut că, de multe ori, părinţii refuză să accepte faptul că această boală îi afectează pe copiii lor. ”Sunt părinţi care refuză să meargă cu copilul la psihiatru pentru că spun: copilul meu nu este nebun. Însă nu este vorba de nebunie, ci de o afecţiune care trebuie tratată cât mai timpuriu”, a spus Andreea van Peer.
Cine face parte din grupul de sprijin
Grupul de sprijin pentru părinţi şi copii este format din reprezentanţi ai asociaţiei şi ai unor instituţii de specialitate, precum Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Direcţia de Sănătate Publică Cluj, Primăria Cluj-Napoca prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, Clinica de Psihiatrie Pediatrică şi Centrul de evaluare şi intervenţie pentru copii şi adolescenţi. Activităţile grupului vor fi realizat sub egida Inspectoratului Şcolar al judeţului Cluj.
Specialiştii vor face schimb de date relevante şi bune practici pentru tratamentul tulburării ADHD, în aşa fel încât toate părţile implicate să aibă acces la informaţii corecte şi actualizate, iar copiii să beneficieze de sprijinul necesar atât la şcoală, cât şi din partea altor instituţii. Ei vor dezvolta şi recomanda bune practici în toate ariile implicate: unităţi de învăţământ, familie şi comunitate. Toate aceste demersuri au ca scop o mai bună integrare a copiilor care suferă de ADHD în comunitate, precum şi recuperarea lor cât mai eficientă. La rândul său, primarul Clujului, Emil Boc, este de părere că trebuie studiată necesitatea unui program naţional, prin care autorităţile medicale să lupte împotriva acestei boli
MĂRTURIE
Iadul unui copil
Părinţii copiilor care suferă de ADHD se bucură de această iniţiativă. O mărturie în acest sens a fost adusă de unul dintre aceşti părinţi, Emilia Munteanu. ”La grădiniţă, fetiţa mea, Andreea, era cea mai bună, ea era şefa! Însă lucrurile s-au schimbat după ce a început să meargă la şcoală. Acolo nu mai avea rezultatele preconizate. Profesorii mi-au spus că nu învaţă destul.
Acum, de când am început să tratăm afecţiunea, lucrurile merg din nou bine. Fetiţa mea a ieşit la tablă pentru prima oară la limba română, a răspuns şi a luat nota 9. Colegii ei au început să o aplaude! Însă vă daţi seama ce a fost în sufletul ei atâţia ani, de presiune a pus şcoala pe ea? Andreea avea nevoie de ajutor. Îmi spunea în fiecare seară, cu lacrimi, că nu mai vrea să mai meargă la şcoală”, spune Emilia Muntean. La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Cluj spun că acordă o atenţie deosebită pregătirii cadrelor didactice şi medicilor şcolari care interacţionează cu copiii care suferă de ADHD, pentru a depista şi trata cât mai curând această afecţiune medicală.