Refuzul Marii Britanii de a interveni în Siria nu schimbă cu nimic poziţia Franţei, care doreşte o acţiune „proporţionată şi fermă” împotriva Damascului, a declarat vineri preşedintele François Hollande într-un interviu pentru ziarul Le Monde, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Fiecare stat este suveran pentru (a decide) să participe sau nu în cadrul unei operaţiuni. Acest lucru este valabil atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Franţa”, a afirmat Hollande, fiind întrebat referitor la posibilitatea unei intervenţii militare în Siria, fără participarea Londrei.
„Franţa vreo o acţiune proporţională şi fermă împotriva regimului de la Damasc”, a insistat preşedintele, menţionând că „toate opţiunile sunt pe masă”.
Hollande, devenit principalul aliat al Statelor Unite după retragerea Marii Britanii, a exclus orice intervenţie înainte de plecarea inspectorilor ONU, care anchetează în Siria presupusul atac cu armă chimică. Inspectorii urmează să părăsească Siria sâmbătă şi să-i prezinte imediat secretatului general al ONU, Ban Ki-moon, un prim raport verbal.
Citeşte şi LIVE TEXT. Criza din SIRIA se acutizează. În lipsa aliaţilor, Obama ar putea interveni singur
Întrebat cu privire la scopul intervenţiei, preşedintele francez a afirmat că nu este „favorabil unei intervenţii internaţionale, care ar viza «eliberarea» Siriei sau destituirea dictatorului”. „Totuşi, consider că regimul trebuie oprit, deoarece comite (fapte) ireparabile asupra populaţiei sale”, a adăugat Hollande.
Şeful statului francez nu exclude, în plus, posibilitatea efectuării unor lovituri aeriene până miercuri, când Parlamentului francez se reuneşte în vederea unei dezbateri pe tema crizei siriene.
„Un fascicul de indicii (indică) în sensul responsabilităţii regimului de la Damasc”, în urma morţii a sute de persoane pe 21 august la periferia capitalei siriene, în atacuri cu arma chimică, în opinia sa.