Monseniorul Vladimir Ghika va fi, de sâmbătă, Fericit al Bisericii Catolice. Este cel de-al doilea român ridicat la cinstea altarelor Bisericii Catolice, după Fericitul Ieremia Valahul, un călugăr capucin care a trăit în Evul Mediu. Vladimir Ghika, în schimb, şi-a trăit ultimele zile în cel mai întunecat ev al istoriei, cel comunist. În ciuda uriaşelor presiuni ale comuniştilor, Vladimir Ghika a dovedit că este un caracter de neînfrânt. Cu seninătatea sfinţeniei, el a trăit deopotrivă în saloanele aristocraţiei române şi franceze, în mijlocul săracilor Parisului sau în temniţele comuniste. Cei care l-au cunoscut aşteaptă cu nerăbdare slujba de beatificare care va avea loc sâmbătă la Bucureşti.
Îngerul păzitor
Una dintre cele mai impresionante mărturii despre Monseniorul Ghika a fost lăsată de părintele Horia Cosmovici, discipol al lui Vladimir Ghika şi preot greco-catolic, sfinţit în clandestinitate în 1969. ”În anul 1943, Monseniorul a fost rugat să ţină o conferinţă în casa Pâclişanu, o clădire veche şi spaţioasă. Auditoriul, care la început se anunţase restrâns, a ajuns până la urmă la vreo 30 de persoane.
Conferinţa a avut ca obiect devoţiunea către îngerul păzitor (…). A început să povestească întâmplarea unui preot din Paris care înfiinţase un cămin pentru adăpostirea femeilor revenite din viaţa de moravuri uşoare. Preotul avea greutăţi inerente unei astfel de acţiuni. Dar ori de câte ori avusese nevoie de bani, Providenţa îi trimisese până la urmă cele necesare. La un moment dat nu a mai avut cu ce să plătească chiria şi cheltuielile zilnice, care se decontau la sfârşit de lună. Situaţia era foarte gravă, pentru că proprietarul, care era un om avid de bani, de-abia aştepta să-i rezilieze contractul. (…). Fiind perioadă de vacanţă, cei care-l ajutau în mod obişnuit erau plecaţi.
El avea o mare devoţiune faţă de îngerul său păzitor, cu care vorbea aşa cum ar vorbi cu un prieten. Se adresă atunci îngerului păzitor, întrebându-l: „Acum ce să fac?”. Îngerul îi răspunse: „Hai să ne rugăm!”
Au intrat în prima biserică şi, de la intrare, îngerul i-a spus să se aşeze în genunchi. La o distanţă oarecare a văzut şi pe înger îngenunchind. Când au ieşit din biserică, coborau nişte scări. În sens opus urca o doamnă din nobilimea franceză, o bună cunoştinţă a preotului, care, văzându-l cu o figură atât de îngrijorată, l-a întrebat: „Ce necazuri aveţi?” (…) Doamna îi spuse: „Treceţi mâine pe la mine ca să vă dau suma de care aveţi nevoie. Veniţi pe la ora două după-amiaza”.
A doua zi, la ora fixată, preotul suna cu disperare în faţa unei uşi la care nimeni nu venea să-i deschidă. O doamnă care locuia peste drum îi strigă: „Nu mai sunaţi, că doamna contesă a trebuit să plece în grabă în provincie, la înmormântarea unei rude”. (…) Îngerul păzitor îi spuse: „Haideţi la poştă, să dăm o telegramă”. „Nu cunosc adresa”, îi replică preotul. Îngerul îi zise: „V-o dau eu”.
Desigur că preotul a fost foarte surprins, dar, fiind învăţat să asculte de înger, s-a dus la poştă, a luat un formular de telegramă şi a aşteptat. Îngerul, aşa cum promisese, i-a dictat adresa. Banii au sosit la timp pentru ca preotul să poată face plata la termen.
După o săptămână a reîntâlnit-o pe doamna care-i trimisese banii. (…) El i-a mulţumit pentru bani, dar ea l-a întrebat: „Ceea ce m-a mirat şi m-a tulburat este cum de aţi aflat dumneavoastră adresa pe care eu nu o dădusem nimănui?”
Monseniorul a oprit pentru o clipă povestirea şi apoi a continuat: „Vă daţi seama că mi-a fost greu să-i spun că adresa mi-a fost dictată de îngerul păzitor”.
Apostolul puşcăriaşilor
După instaurarea regimului comunist, Monseniorul Vladimir Ghika a ajuns deţinut politic. Întemniţat pentru credinţă, el a continuat să îi readucă la Cristos pe colegii săi de suferinţă. Unul dintre aceştia este părintele Matei Boilă, preot greco-catolic şi nepot al lui Iuliu Maniu. Părintele Matei Boilă l-a cunoscut în închisoare pe Monsenior. Iată cum descrie, pe inliniedreapta.ro, întâlnirea cu el. Întâlnirea mea, la uşa celulei 9 Jilava cu Monseniorul Ghika a fost evenimentul, pot spune acum cu siguranţă, cel mai luminos din viaţa mea. M-am prezentat. Monseniorul Ghika, cu memoria lui prodigioasă, mi-a spus: “Eşti fratele lui Nena şi Nelu şi prietenul atâtor credincioşi ai mei. Am să te binecuvântez.” Eu, cu teribilismul tinereţii, i-am spus: “Trebuie să fiu sincer şi să vă spun că eu nu merit să fiu binecuvântat pentru că nu mai fac parte acum din Biserică.”
El s-a uitat atunci la mine cu o privire încărcată de dragoste sfântă, pe care nu o pot uita cât timp mai trăiesc şi mi-a spus: “Eu ştiu mai bine decât tine: tu eşti al lui Cristos.” Şi m-a binecuvântat”, descrie părintele Matei Boilă momentul care i-a schimbat radical viaţa.
