4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCei mai buni lideri au protejaţi

Cei mai buni lideri au protejaţi

De ce este important pentru lideri să aibă protejaţi? Potrivit unui studiu realizat de CTI (Center for Talent Innovation), citat de Harvard Business Review, executivii care au sprijinit tinere talente s-au declarat mult mai satisfăcuţi de munca lor.

Studiul a avut ca temă centrală sponsorizarea şi efectele pe care recompensele şi promovările le au asupra ,,protejaţilor”, însă, rezultatele au evidenţiat şi efectul invers, pe care liderii îl resimt atunci când iau pe cineva ,,sub aripă”. Cercetătorii de la CTI au numit acest efect, „efectul protejatului”.

„Efectul protejatului” se referă tocmai la satisfacţia pe care liderii puternici o simt când ştiu că au ajutat novici să progreseze.

Acelaşi studiu face diferenţa dintre executivii de tip sponsor şi cei de tip mentor. Potrivit preşedintelui CTI, Sylvia Ann Hewlett, a deveni sponsorul unor tineri talentaţi, înseamnă o mişcare foarte bună în carieră pentru un lider.

Citeşte detalii pe managerexpress.ro

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă