0.9 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCRIZĂ SIRIA: Belgia nu este convinsă legitimitatea unei intervenţii militare

CRIZĂ SIRIA: Belgia nu este convinsă legitimitatea unei intervenţii militare

Belgia nu este „convinsă”, încă, de legitimitatea unei intervenţii militare în Siria şi solicită informaţii din partea ţărilor care afirmă că deţin probe privind folosirea de arme chimice de către regimul de la Damasc, a declarat miercuri şeful diplomaţiei belgiene, transmite Mediafax.

„Încă nu sunt convins. Cerem să primim informaţii care dovedesc că aceste arme (chimice) au fost utilizate”, a declarat pentru postul de televiziune public RTBF ministrul de Externe Didier Reynders.

Belgia solicită clarificări, „mai întâi de la ONU, dacă inspectorii aflaţi la faţa locului pot să-şi realizeze misiunea”, a explicat el.

Dar, „în cazul în care Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au informaţii pe această temă, să le transmită şi aliaţilor lor din cadrul NATO”, a adăugat el, în timp ce o reuniune a ambasadorilor ţărilor Alianţei Atlantice se va desfăşura miercuri, la Bruxelles.

Citeşte şi LIVE TEXT. Criza din SIRIA se acutizează. Urmăreşte aici cele mai importante evenimente

Şeful diplomaţiei belgiene a menţionat riscurile unei intervenţii militare.

„Care ar fi consecinţele pentru Siria şi pentru regiune? Şi care ar fi consecinţele unei acţiuni fără acordul Consiliului de Securitate? Dacă alţii o fac, mâine, Rusia ar putea şi ea să hotărască să intervină fără aprobare”, a spus el.

„Folosirea armelor chimice este o crimă odioasă. Trebuie să existe o sancţiune”, a adăugat, totuşi, Reynders.

Însă Belgia nu a fost solicitată de către aliaţii săi şi nu ar trebui să participe la o operaţiune „care va fi probabil organizată de câteva state”, a afirmat ministrul de Externe belgian.

Atacurile asupra Siriei vor avea loc în decurs de „câteva ore” sau „câteva zile”, a apreciat el.

Şeful grupului liberal din cadrul Parlamentului European, fostul premier belgian Guy Verhofstadt, a cerut, la rândul său, ca reprezentanta diplomaţiei europene, Catherine Ashton, să convoace o „reuniune de urgenţă” a miniştrilor europeni de Externe.

„În acest stadiu, următoarea reuniune a miniştrilor (de Externe) este de cea de la Vilnius”, în perioada 6-7 septembrie, a reacţionat un purtător de cuvânt al lui Catherine Ashton.

Deşi Parisul şi Lodra par pregătite să intervină, alături de americani, pentru a răspunde presupusului atac chimic de la 21 august, Germania, Italia şi Polonia sunt mai reticente. Aliaţii rus şi iranian ai regimului lui Bashar al-Assad au avertizat, de asemenea, în privinţa riscurilor destabilizării întregii regiuni.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă