Una dintre cele mai puternice şi acide voci din presa anilor ‘90, Gilda Lazăr este în acelaşi timp şi unul dintre cei mai vechi şi cunoscuţi specialişti în comunicare.
Absolventă de filologie, Gilda Lazăr povesteşte cu amuzament şi detaşare cum primul ei loc de muncă a fost ca profesor de limba română într-o localitate din judeţul Harghita unde, „în afară de miliţian, nimeni nu vorbea limba română“. A revenit apoi în Bucureşti şi, după o perioadă destul de grea pentru ea, a intrat în presă. A lucrat la „România liberă“, fiind în paralel şi corespondent pentru Radio Europa Liberă, dar şi colaborator al ziarului „Lumea liberă“, de la New York. A părăsit pentru scurt timp presa pentru a deveni purtător de cuvânt la Ministerul Afacerilor Externe, unde a stat un an, deoarece, după cum mărturisea, „a fost o experienţă care nu prea se potrivea cu felul meu de a fi. Eram constrânsă de un limbaj diplomatic, erau multe disensiuni între palate. În minister erau mulţi dinozauri cu studii în URSS şi care încercau să coabiteze cu tinerii care, mulţi dintre ei, nu studiaseră nicăieri“. S-a reîntors pentru scurt timp în presă, fiind apoi imediat racolată de un faimos head-hunter pentru a intra în afaceri. A fost un interviu atipic, cel care punea întrebările fiind mai mult ea, deoarece „am avut înainte două burse în SUA. Acolo am învăţat trei lucruri: să te uiţi fix în ochii oamenilor, să zâmbeşti şi să pui întrebări. La noi, cel care punea întrebări era luat de prost“. De atunci lucrează în aceeaşi corporaţie, unde a reuşit nu numai să-şi coordoneze performant echipa, dar să fie şi promotorul unor manifestări culturale extrem de importante, una dintre ele – care nu mai are nevoie de nici o prezentare, anul acesta fiind a şaisprezecea ediţie – fiind cunoscută sub numele de Întâlnirile JTI.
Pe ce calități ai mizat și ai câștigat? În carieră, dragoste, prietenie?
Gilda Lazăr: Comunicarea deschisă, creativitatea, curajul de a gândi altfel, orientarea către soluții fără a accepta compromisurile, hărnicia, o doză de activism și o anumită încăpățânare. Așa am dobândit o carieră frumoasă, o căsnicie – a doua – fericită și prieteni puțini, dar aleși.
Ce fobii și ce pasiuni ai?
G.L.: Printre fobiile mele se numără frica de rutină (nu suport plictiseala) și teama de ridicol. Încă mă mai bântuie o scenă din copilărie: la o serbare de sfârșit de an, pe scena unde urma să fiu premiată, am ridicat de jos o gladiolă și, cu ea, fusta doamnei directoare… La pasiuni enumăr călătoriile (am vizitat 103 țări, dar periplul continuă), cititul (în ultima vreme, mai mult în avion), muzica clasică și de operă (am studiat canto clasic) și amenajările interioare (am construit, renovat, mobilat și decorat vreo șapte case).
Crezi că feminitatea și naturalețea, bine susținute, pot deschide uși?
G.L.: Nu sunt feministă, prefer să rămân feminină, iar răspunsul este evident. Am intrat în presă la 25 de ani, fiind deosebit de intransigentă, însă cu argumente, la adresa clasei politice a vremii. Mulți își aduc încă aminte de mirarea publică a președintelui Iliescu: „Atât de tânără și frumoasă și atât de rea?“. Se zicea pe atunci că „cine n-a fost criticat de Gilda nu există“ și mi se spunea „otrava de la România liberă“, însă felul meu de a fi ca om, dincolo de condeiul ascuțit, și faptul că nu arătam rău deloc m-au ajutat să deschid uși și să păstrez chiar și astăzi relații civilizate atât cu cei de la putere, cât și cu cei din opoziție.
Ce te salvează în fața momentelor grele, de criză?
G.L.: Mă concentrez foarte bine în momentele de criză, criza fiind o constantă a vieții mele profesionale. De foarte multe ori, în momentele de criză îmi vin cele mai inspirate idei și găsesc cele mai bune rezolvări ale problemelor. Fiecare criză mă consumă enorm, dar e grozavă senzația de limpezire a minții, iar satisfacția e pe măsură.
Cum faci performanță cu o echipă? Care este motto-ul tău în acest parcurs?
G.L.: Pentru performanță, e nevoie de lideri, de viziune, de obiective clare și de resurse. E valabil pentru ambele echipe din care fac parte: echipa de conducere și echipa pe care o coordonez. Am învățat cu ani în urmă un principiu pe care încă mă străduiesc să-l asimilez: tratează-i pe ceilalți așa cum și-ar dori ei să fie tratați (nu așa cum ți-ai dori tu să fii tratat). Personal cred, însă, în puterea exemplului, muncesc cot la cot cu echipa mea, am încredere în colegii mei mai tineri și îi asigur fiecăruia libertatea de a da ce are mai bun și mai special. Le induc dorința de a învinge, îi incurajez, discutăm deschis, ne consultăm și nu uit să le spun „mulțumesc“. Pe scurt, îi îndrum fără să le impun. Îi ajut să crească și, când vine momentul, să zboare pe o altă poziție sau în altă piață, oricât de greu mi-ar fi să mă despart de ei.
Care este principiul de viață de la care nu te abați niciodată?
G.L.: Să faci cu plăcere ceea ce faci, chiar dacă nu faci ceea ce îți place.
Dacă ai putea schimba ceva în lume – ca prin farmec – ce anume ai schimba?
G.L.: Sunt doar Vărsător, nu Demiurg, deci un creator, nu Creatorul. Lumea nu e perfectă, dar e minunată așa cum e și tocmai bună de descoperit în fiecare zi, din ce în ce mai departe, și de îndreptat, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, de câte ori se ivește ocazia.
Dintre toate locurile pe care le-ai vizitat până acum, care ar fi cel la care te-ai întoarce oricând?
G.L.: M-aș întoarce întotdeauna acasă, oriunde ar fi ea. Pentru că acasă nu e doar o casă, ci oamenii dragi, spiritul locului, bucatele, mirosurile, sunetele, atmosfera. Dintre locurile vizitate, m-aș întoarce, și o fac cât de des pot, la Roma, orașul în care am senzația că am mai trăit odată.
Ce-ți place cel mai mult să faci într-o călătorie?
G.L.: Călătoria e o pasiune în sine. Suntem călători profesioniști și activi: ne documentăm, descoperim, vizităm punctele de interes, gustăm bunătățile și ascultăm muzica locului. O călătorie reușită este ca o inițiere: deschide mintea și îmbogățește sufletul.
Care este obiectul fără de care nu pleci nicăieri?
G.L.: Am întotdeauna cel puțin o carte, simbol al evadării din stresul zilnic, în valiza de mână. Și, din păcate, nu pot lăsa acasă telefonul de pe care accesez poșta electronică. Eu aș putea trăi foarte bine fără acest instrument, dar alții s-ar putea să aibă nevoie urgent de mine.
Ce te face fericită?
G.L.: Am capacitatea de a mă putea bucura de lucrurile simple, de sentimentele împărtășite, de împlinirile celorlalți, de victoriile efemere.
O calitate a ta? Dar un defect?
G.L.: În funcție de perspectivă, calitate sau defect: încrederea în oameni.
Care este cea mai mare spaimă a ta?
G.L.: Nedreptatea în oricare dintre formele ei. De altfel, ca gazetar, am debutat la ziarul „Dreptatea“.
Dar cea mai mare extravaganță pe care ți-ai permis-o până acum?
G.L.: Să construiesc o casă, la Predeal. Și încă una la Snagov.
Există ceva la care visezi de mult timp și încă nu ai reușit să realizezi?
G.L.: Să-mi achit creditele și să ajung la Polul Sud, respectiv Nord. Nu știu care dintre ele e mai dificilă.
Ocupația favorită în timpul liber?
G.L.: Călătorit, citit, gătit, plimbat câinele Zack… Visez însă la vremea când voi avea suficient timp liber ca să-mi scriu cărțile.
