2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăPoliticăComitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi; analiza rezultatelor alegerilor, strategia de...

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi; analiza rezultatelor alegerilor, strategia de campanie

Şedinţa social-democraţilor este programată la ora 16.00.

Potrivit datelor Biroului Electoral Central, care a centralizat voturile din 99,09% din secţiile de vot, Viorica Dăncilă a obţinut 22,69% la alegerile de duminică.

Candidatul social-democrat a câştigat alegerile în unele dintre judeţele care votează tradiţional PSD, dar a pierdut în alte zone unde, de obicei, PSD căştiga alegerile în faţa altor competitori.

De exemplu, deşi a câştigat alegerile în judeţul Buzău, Dăncilă a pierdut în municipiul Buzău în faţa lui Klaus Iohannis.

Primarul din Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat, duminică seară, că „e inacceptabil în trei ani să-ţi dărâmi trei guverne şi să mai ai pretenţia să câştigi şi prezidenţialele”.

Dăncilă a mai câştigat alegerile în Ialomiţa, dar le-a pierdut în Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Strategia de campanie este un alt subiect care va fi abordat de către social-democraţi.

Încă de luni, echipa de campanie a PSD a solicitat PNL să existe minim două dezbateri între cei doi candidaţi înainte de turul al doilea.

Lia Olguţa Vasilescu, în calitate de coordonator al campaniei electorale a PSD pentru alegerile prezidenţiale, i-a transmis o scrisoare lui Dan Motreanu, coordonatorul campaniei electorale din partea PNL, pe tema organizării unor dezbateri între cei doi candidaţi.

”E foarte important ca cetăţenii să poată face direct comparaţia între cei doi candidaţi şi să-l aleagă pe acela sau pe aceea care merită cu adevărat să fie preşedintele României pentru următorii cinci ani”, susţine Lia Olguţa Vasilescu, în document.

PSD a cerut ca dezbaterile să se organizeze ”într-un cadru transparent şi cu moderatori imparţiali, astfel încât cei doi candidaţi să beneficieze de şanse egale”.

Liberalii, reuniţi într-o şedinţă alături de preşedintele Klaus Iohannis, au declinat, însă, invitaţia încă de luni seară.

”Din punctul de vedere al echipei de campanie, este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri pentru că democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetăţeanul. Mergem pe aceeaşi strategie ca la primul tur – un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cetăţenii”, a declarat, luni seară, Dan Motreanu.

La rândul său, Klaus Iohannis a anunţat că preferă să se întâlnească cu cetăţenii.

”Deja PSD-ul încearcă tot felul de manevre şi vreau să cer românilor maximă vigilenţă când este vorba de PSD. Maximă vigilenţă nu înseamnă să ne temem, dar înseamnă să fim foarte atenţi şi să merge a vot. Ar fi foarte, foarte păcat să repetăm greşeala din 2016 când, prin absenteismul românilor la alegerile parlamentare, a fost adus la putere PSD-ul şi iată că am avut nevoie de aproape trei ani până i-am înlăturat de la butoanele puterii după ce PSD-ul a arătat că una a promis şi alta a vrut să facă de fapt. PSD-ul a vrut să-şi subjuge întreg statul român”, a declarat Klaus Iohannis, luni, la sosirea la sediul PNL.

Un alt subiect pe ordinea de zi a şedinţei, anunţat încă de săptămâna trecută de Viorica Dăncilă, este situaţia Anei Birchall în partid.

”Este o foarte mare nemulţumire în rândul partidului în ceea ce priveşte activitatea doamnei Ana Birchall”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

Aceasta a reamintit că o revocase din funcţie pe Birchall de la Ministerul Justiţiei, dar preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să o revoce.

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă