3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialMinisterul Educaţiei, dat în judecată de Asociaţia Elevilor din Constanţa

Ministerul Educaţiei, dat în judecată de Asociaţia Elevilor din Constanţa

Ministerul Educaţiei a fost acţionat în instanţă de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), cu scopul de a obliga instituţia să asigure manuale şcolare gratuite pentru elevii de clasa a XI-a şi a XII-a, informează Agerpres.

„Ieri, 10 februarie a.c., Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus la Curtea de Apel Constanţa, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, o acţiune îndreptată împotriva Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu scopul obligării MENCS la demararea procedurii de achiziţie publică, în vederea asigurării manualelor şcolare gratuite pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a. Acţiunea a fost înregistrată la instanţă şi face obiectul dosarului nr. 85/36/2016”, au informat, joi, printr-un comunicat remis presei, reprezentanţii AEC. 

Conform acestora, Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 69 alin. (4), faptul că „Elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite”, însă, până la începutul acestui an şcolar, Ministerul Educaţiei „a refuzat” să recunoască dreptul elevilor din ciclul liceal superior la manuale şcolare gratuite, interpretând în mod „tendenţios” Legea educaţiei. 

„La sfârşitul lunii august 2015, în urma demersurilor Asociaţiei Elevilor din Constanţa, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor, ministerul educaţiei a admis faptul că încalcă legea şi ca o soluţie de compromis, motivând faptul că începerea cursurilor era la două săptămâni distanţă, a alocat suma de 55 lei/elev, pentru o decontare ulterioară parţială a manualelor. Acest fapt nu a rezolvat problema, suma fiind prea mică pentru asigurarea manualelor, iar procedura de decontare stufoasă, dovadă că numărul elevilor care şi-au decontat parţial manualele a fost unul mic”, potrivit AEC. 

Liderii asociaţiei elevilor constănţeni au menţionat că, la începutul lunii ianuarie, AEC a a notificat Ministerul Educaţiei cu privire la problema manualelor şcolare şi a solicitat demararea procedurii de achiziţie publică pentru ca în luna septembrie elevii din clasele a XI-a şi a XII-a să beneficieze de manuale.

„Răspuns oficial al ministerului educaţiei a fost că până în anul şcolar 2019-2020, când ar urma să intre în vigoare noile programe pentru clasa a XI-a, nu va respecta legea şi nu va acorda manuale elevilor din ciclul liceal superior. Răspunsul ministerului reprezintă o declaraţie de încălcare a legii, motiv pentru care AEC a considerat necesar să ceară concursul instanţei, în vederea rezolvării problemei”, conform AEC. 

 

 

Cele mai citite

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...

Bulgaria primește primele avioane F-16 noi. România va face poliție aeriană cu aparate second-hand

Jurnaliștii bulgari dau ca exemplu România, care gestionează mai bine proiectul de trecere a aviației occidentale spre aeronavele F-35 de ultimă generație Bulgaria marchează un...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă