12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMAE de la Kiev: Negocierile pe tema crizei din Ucraina, fără rezultate...

MAE de la Kiev: Negocierile pe tema crizei din Ucraina, fără rezultate concrete

Şeful diplomaţiei ucrainiene Pavlo Klimkin a declarat, sâmbătă, la Munchen, că negocierile în “format Normandia” pentru reglementarea situaţiei din Ucraina au fost unele “pregătitoare”, astfel că nu s-au încheiat cu rezultate concrete, potrivit agenţiei de presă Unian, citată de Agerpres.

Klimkin a precizat că negocierile de sâmbătă au devenit unele “pregătitoare” din cauza absenţei ministrului de externe al Franţei. Potrivit şefului diplomaţiei ucrainene, următoarele negocieri în format complet vor avea loc în martie, la Paris. 

Ministrul de externe francez, Laurent Fabius, şi-a anunţat miercuri plecarea din guvern, urmând să preia preşedinţia Consiliului constituţional. 

“Formatul Normandia” de negocieri pe marginea situaţiei din Ucraina îi reuneşte pe miniştrii de externe rus, ucrainean, german şi francez.

 

Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă