12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSiria: Locuitorii din orașele asediate vor primi alimente și medicamente

Siria: Locuitorii din orașele asediate vor primi alimente și medicamente

O sută de camioane încărcate cu alimente, făină şi medicamente vor pleca, miercuri, din Damasc spre mai multe orașe asediate din Siria, potrivit unui responsabil al Crucii Roşii, Mouhanad al-Assadi, citat de AFP, informează Agerpres.

Aproximativ 40 de camioane se vor deplasa la Muadamiyat al-Sham, un oraş controlat de rebeli în apropiere de Damasc şi asediat de către trupele regimului lui Bashar al-Assad, potrivit acestui responsabil. Alte circa 35 de camioane vor ajunge la Madaya şi Zabadani, două oraşe de asemenea situate în apropiere de Damasc şi încercuite de către regim. 

Douăzeci de camioane cu ajutoare se vor îndrepta spre Fua şi Kefraya, două localităţi şiite situate în provincia Idleb, în nord-vestul ţării, şi asediate de rebeli. O clinică mobilă va fi de asemenea trimisă la Madaya, un oraş unde unii locuitori au murit de foame şi care a simbolizat suferinţele civililor în cursul celor cinci ani de conflict în Siria. 

Citește și:  Obama: Siria nu este un concurs între mine și Putin

Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, în vizită la Damasc de luni seară, a anunţat marţi că a obţinut de la guvernul sirian permisiunea de a organiza transportul unor convoaie umanitare spre oraşele asediate. Biroul ONU pentru ajutor umanitar (OCHA) a precizat apoi că sunt vizate şapte zone: Deir Ezzor (nord-est), Fua şi Kafraya, Madaya, Zabadani, Muadamiyat al-Sham şi Kafar Batna, în apropiere de Damasc. 

Peste un milion de persoane trăiesc cu ‘un risc sporit de deces’ din cauza lipsei de hrană, electricitate şi apă în 46 de localităţi încercuite, conform unui raport al ONU.

Citește și: Rusia bombardează spitale şi şcoli

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă