1.1 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialFOTO: Patriarhul Kirill, la plimbare printre pinguini

FOTO: Patriarhul Kirill, la plimbare printre pinguini

Patriarhul Kirill al Moscovei şi Întregi Rusii a profitat de scurta sa vizită în Antarctica de miercuri pentru a se întâlni nu numai cu cercetătorii de baza rusă de la Bellingshausen, ci şi cu o colonie de pinguini cel puţin la fel de ospitalieri, după cum dovedesc imaginile difuzate joi de 20minutes.ch, potrivit Agerpres

După cum a informat Biserica Ortodoxă Rusă, înaltul prelat a mers la staţia inaugurată în 1968 pe o insulă din arhipelagul South Shetland şi a ţinut o slujbă la biserica Sfânta Treime, singura biserică ortodoxă rusă de pe acest continent. 

„Când am binecuvântat apa astăzi, m-am gândit la întreaga planetă…şi m-am rugat pentru această creaţie a Domnului”, a declarat Patriarhul Kirill, citat de agenţia Ria Novosti. Întâlnirea cu pinguinii s-a ptrecut pe o insulă învecinată, la care patriarhul a ajuns cu o barcă, purtând, peste îmbrăcămintea sa tradiţională, o vestă de salvare roşie, aşa cum se poate constata dintr-un videoclip difuzat de Biserica Ortodoxă Rusă. 

Rusia are zece baze ştiinţifice în Antarctica, unde pot fi găzduite 120 de persoane, dar multe dintre acestea nu sunt însă operaţionale. Patriarhul Kirill efectuează în prezent un turneu în America de Sud, în cadrul căruia, la 12 februarie, în Cuba, a discutat cu Papa Francisc, în cadrul primei întâlniri la nivel înalt între Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Catolică după Marea Schismă din 1054, care a împărţit creştinismul între catolicism şi ortodoxie.

Cele mai citite

Cel mai mare miting împotriva anulării alegerilor prezidențiale. Ce recomandă Jandarmeria

Manifestația este autorizată și va începe în Piața Universității la ora 12:00, urmând să se încheie, potrivit programului, la ora 23:00 Partidul Alianța pentru Unirea...

România interzice subvențiile pentru centralele de apartament pe gaze

Aceste subvenții includ granturi, împrumuturi pentru eficiență energetică, facilități fiscale și alte scheme de finanțare Autoritățile române au pregătit, cu întârziere, un proiect de ordonanță...

Consulatul General al României din Los Angeles și-a reluat activitatea, după incendiile din zonă

Autoritățile locale americane au informat că zona în care se află Consulatul este, în prezent, sigură Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că activitatea Consulatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă