Recent a apărut și în Rusia faimosul volum „Capitalul în secolul XXI”, semnat de cunoscutul economist Thomas Piketty. E un volum care a făcut vâlvă în toată lumea și care ridică un număr de probleme și întrebări foarte acute ale lumii în care trăim. Cartea, după cum probabil știți, se ocupă în esență cu analiza dinamicii acumulării capitalului privat. Tema cea mai sensibilă discutată aici este cea a inegalității: care sunt condițiile de creștere a inegalității. Dar nu despre carte vreau să vă povestesc aici. Ea se găsește deja și în limba română și poate fi citită.
Ce mă interesează pe mine aici sunt mai degrabă ultimele lui conferințe și interviuri pe care le-a dat în Rusia și prin care încearcă să analizeze marile probleme ale Rusiei. Voi sintetiza câteva elemente centrale pe care le punctează Piketty în legătură cu situația economică a Rusiei care spun destul de multe despre această țară.
Despre sistemul de fiscalizare: există un sistem de fiscalizare care funcționează, însă nimeni nu știe foarte clar cum funcționează și pe ce bază. Putem deduce cum funcționează el, cât de aleatoriu și prost, însă cert este că nu avem o bază de informații care să ne permită o analiză. Pentru o țară dezvoltată, aceste mecanisme sunt obligatorii.
Impozitul. Impozitul de 13% este o decizie ideologică, nu economică. Impozitul progresiv sau mai ridicat ar ajuta Rusia. SUA au avut în perioada 1930-1980 un impozit destul de ridicat și nu poate spune nimeni că a fost distrus capitalismul acolo.
Scurgerea de capital. În lume este greu să găsești o țară cu o diferență atât de mare între excedentul real care vine în urma exportului de resurse naturale și cel acumulat în rezerve. Practic, exportul rusesc de gaze și petrol din ultimii 15 ani are un excedent de aproximativ 10% din PIB chiar dacă în ultimii doi ani a scăzut la 5-7%. Teoretic, asta ar fi permis guvernului să acumuleze o rezervă enormă de 100-150% din PIB. În acest moment, aceste rezerve în aur sunt însă de aproximativ 25% din PIB. Cred că e singurul caz în lume. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că o mare parte a acestui capital a curs undeva. Și el s-a scurs afară, nu a rămas în Rusia. Asta se știe prea bine.
Problema inegalității. Rusia a ales poate cea mai radicală formă de capitalism. Aici totul se privatizează, totul e dereglementat, iar impozitele sunt minime. Aici ar trebui urgent să se introducă măcar impozitul pe moștenire. Rusia a trecut practic de la comunism direct la capitalismul de tip oligarhic, care este un trend dominant global. Inegalitatea aici a atins însă cote alarmante, iar Rusia a devenit una dintre țările cu cele mai mari inegalități economice și sociale.
E foarte mult de discutat aici. În concluzie, aș spune o poveste emblematică pe care mi-a spus-o, culmea, chiar editorul lui Piketty în Rusia: „Sindromul Putin”. E despre ei, dar și despre noi.
Eu nu aştept sfârşitul lui Putin pentru că asta e o problemă falsă. Nu acesta e numele care reprezintă toate procesele ce au loc acum în Rusia şi în Est. Acesta este o figură multiplicată, corpul lui simbolic este rupt în mici bucăţi, atomi, molecule care sunt împrăştiate pe tot câmpul politic. El este doar un nume care semnifică o multitudine de practici diverse. „Putin” poate fi cuvântul care denotă cel mai bine situaţia complicată a violenţei economice contemporane.
Să dau un exemplu. Aveam nevoie urgent să-mi schimb paşaportul şi în singurul loc unde se eliberează paşapoarte mi-au propus să-mi facă paşaport „fără rând”, dar care costa 17.000 ruble (1.500 RON aproximativ). Aveam nevoie urgent, aşa că nu am avut altă soluţie şi am acceptat. Deodată s-a deschis o uşă şi am nimerit într-un „VIP-coridor” cu oameni tineri, drăguţi, bine îmbrăcaţi, zâmbitori. Nu era nici urmă de coadă şi în câteva minute mi-au recompletat formularele pe care eu le greşisem. Spaţiul statului s-a transformat brusc în bussines-teritoriu.
Iată, o astfel de situaţie eu o numesc „Situaţia Putin” sau „Sindromul Putin”, nicidecum represaliile celor din Piaţa Balotnaia. De ce? Pentru că noi nu ne dăm seama cât poate fi de violent şi dur acest „VIP-coridor” produs de bunăstarea sau lipsa bunăstării personale: ai bani – e OK, nu ai bani – la revedere, eşti liber. Vei sta la cozi interminabile, care nu ştii unde duc şi când se vor termina, vei primi cea mai proastă deservire etc. Acest criteriu – deţii sau nu deţii bunuri de valoare, resurse materiale, bani – devine extrem de violent şi poartă un caracter managerial-administrativ. Aici dispunem de prea puţin socialism, doar avem o retorică populistă care înlocuieşte acest socialism real. În Rusia actuală, până şi cei mai duri critici ai lui Putin se luptă, de fapt, să nimerească în acest „VIP-coridor”. Unii vor să-i înlocuiască pe alţii. Cu alte cuvinte, situaţia socială şi politică e de aşa natură încât nimeni nu vrea să retransforme „VIP-coridoarele” în spaţii sociale şi servicii publice.
