32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialCardinalii de la Vatican, acuzaţi de ABUZURI financiare

Cardinalii de la Vatican, acuzaţi de ABUZURI financiare

Monseniorul Nunzio Scarano, prelat al Vaticanului arestat pentru deturnare de fonduri, a acuzat joi unii cardinali că au acoperit abuzuri financiare comise de superiori laici, într-o scrisoare adresată Papei Francisc, relatează Mediafax.

“Documentele aflate în posesia mea sunt dovezi ale onestităţii mele şi ale bătăliilor duse contra abuzurilor superiorilor mei laici, acoperiţi de anumiţi cardinali”, afirmă Scarano în scrisoarea citată de agenţia italiană ANSA.

Prelatul, arestat pe 28 iunie de poliţia italiană din cauza suspiciunilor că a intermediat plăţi ilegale prin intermediul Băncii Vaticanului, respinge orice fel de responsabilitate.

El a precizat că operaţiunile bancare au fost efectuate întotdeauna la recomandarea conducerii Băncii Vaticanului.

“Sfinte Părinte, nu am spălat niciodată bani murdari, nu am furat niciodată, am încercat să ajut persoanele care mi-au cerut sprijinul”, a spus Scarano.

Fost contabil şef al APSA, agenţia care administrează activele Vaticanului, Scarano a asigurat că se află în posesia unor documente care dovedesc buna sa credinţă şi cere posibilitatea de a le înmâna personal Papei.

Scarano a fost suspendat din funcţiile deţinute la Vatican cu o lună înainte să fie arestat. Potrivit poliţiei, el a acoperit “beneficiarul real al operaţiunilor efectuate prin conturile pe care le controla, precum şi traseul banilor”.

Scarano a folosit conturi ale Băncii Vaticanului şi pentru a vira bani pentru prieteni de-ai săi, în special pentru repatrierea din Elveţia a 20 de milioane de euro, în cadrul unei fraude fiscale comise de o familie de armatori italieni.

În luna iunie, papa Francisc a înfiinţat o comisie formată din patru preoţi şi un laic, pentru a inspecta Banca Vaticanului şi a propune o reformă ale cărei direcţii principale au fost cunoscute din octombrie anul trecut.

Papa l-a numit pe monseniorul Battista Ricca în postul de “prelat” al Băncii Vaticanului, un fel de numărul doi în instituţia financiară care are dreptul să urmărească toate activităţile.

Săptămânalul italian l’Espresso a dezvăluit săptămâna trecută detalii ale unor escapade homosexuale ale lui Rigga, dezminţite imediat de Sfântul Scaun.

Scrisoarea adresată de Scarano Papei arată un climat de disensiuni profunde în cadrul Vaticanului. Prelatul explică de exemplu că a cerut o audienţă la cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, dar a fost împiedicat de episcopul Giorgio Stoppa, unul dintre conducătorii agenţiei APSA.

Cele mai citite

Pentru vara 2024, românii au pus în topul destinațiilor de vacanță Madeira și Seychelles

Cele mai multe vacanțe, din această perioadă, se desfășoară în familie, de aceea Eturia a conturat un set de oferte care faciliteză călătoriile în Europa pentru...

Se deschid ștrandurile de la Sovata

Pe 21 iunie, se deschid ștrandurile la Sovata și vara își intră oficial în drepturi. E deja binecunoscut că, la Sovata, vara începe odată...

Summitul de pace al lui Zelenski, eșuat

La invitația lui Volodimir Zelenski, într-o stațiune alpină din munții elvețieni, s-a desfășurat un „summit al păcii,” cu participarea a 90 de state. După...
Ultima oră
Pe aceeași temă