6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialOfensivă sângeroasă contra Damascului

Ofensivă sângeroasă contra Damascului

Peste 150 de persoane au fost ucise în atentate sângeroase revendicate de teroriștii islamiști în zone deţinute de regimul sirian, în timp ce Washingtonul şi Moscova fac eforturi pentru stabilirea unui acord de încetare a focului.

Pe fondul violenţelor care devastează Siria, secretarul american de stat, John Kerry, a anun­ţat că a stabilit cu omologul său rus, Serghei Lavrov, detaliile unui acord asupra încetării ostilităţilor în ţară, chiar dacă rămân în suspans numeroase probleme, printre care oprirea bombardamentelor ruse, solicitată de ­opoziţie. Opoziţia siriană, care s-a reunit luni în capitala Arabiei Saudite, a declarat că a acceptat „posibilitatea“ unei încetări temporare a focului, cu condiţia garanţiilor din partea aliaţilor Damascului, între care Rusia, că vor înceta focul, asediile şi vor permite livrarea ajutoarelor umanitare la scară naţională.

Aflat la Amman, Kerry a declarat presei că „modalităţile de încetare a focului sunt în curs de finalizare“, fără să recurgă la detalii. Kerry a repetat poziţia americană potrivit căreia Bashar al-Assad va trebui să demisioneze. „Cu Assad, acest război nu poate şi nu se va termina“, soarta preşedintelui sirian fiind unul din principalele puncte de divergenţă între SUA şi Rusia. În pofida unui acord provizoriu, Kerry nu vede o schimbare iminentă în luptele din teren, opoziţia exprimând ferm voinţa de a continua să se lupte.

Între timp, violenţa a continuat să facă ravagii în Siria şi maşini- capcană şi atentatele sinucigaşe de duminică în cartierul Sayeda Zeinab din Damasc, unde se află un loc sfânt şiit, au fost revendicate de jihadiştii Statului Islamic. Atentatele din Damasc şi Homs au ucis peste 150 de persoane şi sunt cele mai sângeroase comise în Siria de SI de la debutul revoltei, în 2011. Atacurile de duminică au avut loc în zone controlate de regimul de la Damasc şi Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDH) a precizat că 62 de persoane au fost ucise şi alte 180 rănite în atentatul comis împotriva unui sanctuar şiit din sudul Damascului.

Un acord imposibil?

În provincia strategică Alep, forţele regimului Assad au reuşit să progreseze cu susţinerea crucială a aviaţiei ruse. În afara Rusiei, coaliţia internaţională condusă de americani este şi ea implicată în conflict şi bombardează SI din 2014. Şi, de o săptămână, Turcia bombardează forţele kurde siriene din apropierea frontierei sale. Această situaţie foarte complexă face dificilă punerea în aplicare a unui acord care ar fi agreat de ansamblul protagoniştilor pentru o încetare a focului, în pofida efortului ONU şi mai ales al SUA.

Moscova susţine necondiţionat regimul Bashar al-Assad şi sâmbătă a prevenit că va continua să ajute Damascul să combată „teroriştii“, în timp ce opoziţia cere ca o condiţie pentru încetarea temporară a  focului oprirea operaţiunilor aliaţilor Damascului.

Axa Khanasser

Luni, Statul Islamic şi alte grupuri jihadiste au tăiat o rută vitală care permite regimului sirian, dar şi civililor să acceadă în Alep. Axa Khanasser, situată la sud-est de metropola sudică, este singura rută care leagă cartierele guvernamentale din cel de-al doilea mare oraş al Siriei de alte regiuni deţinute de regim. Dacă va rămâne întreruptă multă vreme, va împiedica armata să îşi aprovizioneze trupele, aflate într-o ofensivă de anvergură în provincia Alep. Şi va priva populaţia de aprovizionare cu alimente şi carburant.

„Jihadiştii caucazieni şi din Turkestan şi combatanţi ai grupului islamist Jound al-Aqsa au tăiat ruta Khanasser spre sud după un atac surpriză şi, în paralel, combatanţii Statului Islamic au blocat ruta pe partea de nord“, a precizat Rami Abdel Rahmane, directorul OSHD. Aceşti jihadişti străini sunt prezenţi în Siria cu miile de peste doi ani şi luptă alături de aripa Al Qaeda în Siria, Frontul al-Nosra. În ce priveşte  grupul Jound al-Aqsa, implantat de la debutul războiului, în 2011, este format din islamişti străini, dar şi sirieni. 

Atentatele jihadiste care au avut loc în Damasc şi Homs, sunt cele mai ­sângeroase de la debutul ­conflictului în Siria, în 2011.

Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă