Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul grupului de firme Grampet-Grupul Feroviar Român, care şi-a adjudecat CFR Marfă, este cercetat preliminar de DIICOT Iaşi, fiind suspectat de infracţiuni de criminalitate organizată, de evaziune fiscală şi de neîndeplinirea angajamentelor postprivatizare după preluarea societăţii Transbordare Vagoane Marfă (TVM) Iaşi, al cărei capital social provenea de la CFR Marfă.
Infracţiunile ar fi fost săvârşite începând cu anii 2003-2004.
Gruia Stoica ne-a precizat că a fost chemat la audieri la DIICOT în urmă cu circa trei săptămâni, după ce a câştigat CFR Marfă. „Mi se caută nod în papură. Prima dată cu evaziunea, acum cu postprivatizarea“, ne-a declarat Stoica.
Stoica: Vinovaţi sunt cei de la CFR Marfă, acre erau obligaţi să reclame neîndeplinirea obligaţiilor postprivatizare
Gruia Stoica a negat săvârşirea unor infracţiuni, el susţinând pentru RL că a preluat societatea Transbordare Vagoane Marfă Iaşi în 2003, de la CFR Marfă, prin Bursa Română de Mărfuri. De asemenea, dacă este cineva vinovat că nu s-au îndeplinit toate obligaţiile postprivatizare, atunci vinovaţii ar fi cei de CFR Marfă, care erau obligaţi să le reclame, ne-a declarat Gruia Stoica.
Nici de criminalitate organizată n-ar fi vorba, spune Gruia Stoica, deoarece el nu s-a asociat pentru presupuse infracţiuni cu nici un director de la SC TVM sau CFR, pe care nici măcar nu-i cunoştea.
„În 2004, de când spune procurorul DIICOT Iaşi că ar fi presupusele infracţiuni de criminalitate organizată, eu aveam la TVM doar 0,0015% din acţiuni (în nume personal, majoritatea acţiunilor fiind la Grupul Feroviar Român, pe care tot el le controla – n.n.) şi nu cunoşteam pe nimeni, nici măcar pe directorul general. Despre ce criminalitate organizată era vorba dacă eu nu cunoşteam pe nimeni?! Şi am achiziţionat aceste acţiuni pentru că atunci era legea asta – că pentru a fi societate pe acţiuni trebuie să fie minimum cinci persoane în firmă. În acest dosar, în 2006 s-a pus neînceperea urmăririi penale, iar la două săptămâni după ce am fost declarat câştigător la CFR Marfă m-au chemat la audieri la DIICOT Iaşi“, ne-a declarat Gruia Stoica.
„Dacă ai două acţiuni la o societate prost manageriată nu înseamnă că tu, ca deţinător de acţiuni, eşti vinovat“, ne-a explicat omul de afaceri.
Potrivit omului de afaceri, „am avut o întâlnire cordială cu procurorul, care, din discuţia cu mine, şi-a dat seama că nu e vorba de nimic, apoi am plecat şi mi-am trimis avocaţii, să vadă ei cum se rezolvă situaţia“.
Drumul lui Stoica de la TVM la CFR Marfă
SC TVM Iaşi a fost înfiinţată prin hotărâre de guvern (Radu Vasile) în 1999, iar acţionarul unic era CFR Marfă. La înfiinţare, SC TVM Iaşi a primit de la CFR Marfă o zestre de peste 121.600.900.000 lei (vechi). Până în 2001, i-a crescut cifra de afaceri, dar în 2003, anul preluării sale de grupul controlat de Gruia Stoica, înregistra datorii la bugetul de stat.
SC TVM Iaşi avea (şi are) patru puncte la frontiere: Halmeu (judeţul Satu Mare), Dorneşti (Suceava), Cristeşti Jijia – Iaşi şi Galaţi, puncte probleme, pe unde se făcea contrabandă cu ţigări sau cu produse petroliere.
Obiectul principal de activitate era transbordarea mărfurilor din vagoanele de ecartament care aparţineau de administraţiile de cale ferată din spaţiul ex-sovietic (Ucraina şi Republica Moldova) în vagoane ale CFR Marfă (acum în vagoane ale Grupului Feroviar Român, controlat de Stoica).
Cum a ajuns Stoica să deţină monopolul în domeniul feroviar
În anul 2000, Gruia Stoica a înfiinţat Grupul Feroviar Român, cu care a preluat vagoane la preţuri mici de la CFR Marfă, pe care le-ar fi vândut ca fier vechi, iar cu banii ar fi preluat SC TMV în anul 2003. Cu alte cuvinte, Stoica şi-ar fi adjudecat un activ al CFR Marfă cu banii acestei societăţi. Apoi, şi-ar fi lărgit sfera de activitate, preluând multe dintre contractele care au aparţinut CFR Marfă, cu concursul unor directori şi al unor înalţi funcţionari, spun surse judiciare.
DIICOT a refuzat să dea informaţii despre evoluţia dosarului şi stadiul actual al cercetărilor. Embargoul ar fi fost impus de noul procuror general Tiberiu Niţu, spun sursele noastre.
De curând, Stoica şi-a adjudecat un pachet de 51% din acţiuni de la CFR Marfă, cu 202 milioane de euro, deţinând în total circa 80% din transportul feroviar de marfă din România. Contractul încă nu a fost semnat, iar Gruia Stoica ne-a confirmat că este în căutare de investitori pentru a plăti sociatatea si apoi pentru investiţiile postprivatizare la care s-a angajat.