24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialLegendarul Szoboszlay a devenit cetăţean de onoare

Legendarul Szoboszlay a devenit cetăţean de onoare

Antrenorul emerit Nicolae Szoboszlay, fost mare portar şi tehnician al Universităţii Cluj, o adevărată legendă a sportului din Transilvania şi, în acelaşi timp singurul supravieţuitor al bejeniei de la Sibiu de pe timpul celui de-al doilea război mondial, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj. Practic, Nicolae Szoboszlay s-a refugiat în Sibiu împreună cu Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj şi cu echipa de fotbal, după ce Transilvania de Nord a fost ocupată de trupele horthyste, în perioada 1940 – 1944. Distincţia de cetăţean de onoare i-a fost înmânată ieri, de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. în ziua în care una dintre legendele vii ale Universităţii a împlinit 88 de ani.

Medicament pentru suflet

„Sunt profund impresionat că am astăzi atâţia susţinători. Această distincţie îmi îndulceşte ziua de naştere şi reprezintă un medicament pentru moralul şi sulfetul meu, care a avut, pe parcursul celor 70 de ani de activitate sportivă, multe răni, dar care astăzi se vindecă. Simt că nu rezultatele obţinute stau la baza acestei distincţii, ci felul în care m-am străduit să-mi menţin coloana vertebrală, cinstea, omenia şi fair-play-ul, mai ales de-a lungul carierei de antrenor”, a declarat Nicolae Szoboszlay, care a fost felicitat inclusiv de către fostul său elev, Remus Câmpeanu, cel care a primit titlul de cetăţean de onoare în urmă cu două luni.

Cele mai citite

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

VIDEO Cel puțin 51 de persoane au murit într-o explozie de la o mină de cărbune din Iran

O explozie de gaz într-o mină de cărbune din provincia iraniană Khorasan de Sud a ucis cel puțin 51 de persoane și a rănit...

Premierul Barnier, arhitectul unui nou capitol politic pentru Franța

Michel Barnier a dezvăluit echipa de guvernare, după luni de negocieri și tergiversări Președintele Macron l-a numit premier pe Michel Barnier, fostul negociator al Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă