Preşedintele Băsescu face, miercuri, o vizită oficială în R. Moldova şi va avea convorbiri atât cu omologul său, cu premierul şi preşedintele Parlamentului, cât şi cu primarul municipiului Chişinău şi cu liderii Partidului Democrat, Partidului Liberal şi Partidului Liberal-Democrat.
Conform programului vizitei, anunţat de Administraţia prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu va fi primit, la ora 10.00, la reşedinţa de stat de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête, urmate de convorbiri cu participarea membrilor delegeţiilor oficiale.
Citeşte şi Traian Băsescu: Nu am semnale că Moscova va fi rezonabilă în raport cu Moldova
La final, Băsescu şi Timofti vor susţine o declaraţie de presă comună.
Şeful statului român se va întâlni, apoi, cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman.
Traian Băsescu va depune o coroană de flori la Monumentul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Ulterior, la Combinatul de vinuri „Cricova”, va avea loc dejunul oficial oferit de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în onoarea preşedintelui României.
În cursul după-amiezii, preşedintele Băsescu va avea întâlniri cu primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, cu preşedintele Partidului Liberal-Democrat, Vladimir Filat, cu preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, cu preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
În finalul vizitei, Traian Băsescu se va întâlni cu lideri de opinie şi cu lideri ai societăţii civile.