Peste 3.500 de fiole cu Testosteron, Sustamed, Nandrolon şi Parabolan. Asta încerca un bărbat cu cetăţenie româno-moldoveană să introducă în ţară, marţi dimineaţă cu un autoturism marca Volskwagen.
Anabolizantele erau ascunse în locaşuri special amenajate în bordul şi bara de protecţie din spate a autoturismului.
Oamenii legii aveau informaţii că vor intra în ţară astfel de substanţe, după ce, bărbatul şi prietenii săi au fost filaţi de mai mult timp.
Astfel, în momentul în care a ajuns maşina în vamă, politiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali un control amănunţit asupra acestuia.
Marfa, care urma să ajungă pe piaţa neagră din România, mai ales în sălile de sport din zona respectivă, a fost confiscată, iar şoferul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă.