2.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialElectrica a primit o SINGURĂ ofertă pentru intermedierea listării companiei

Electrica a primit o SINGURĂ ofertă pentru intermedierea listării companiei

Consorţiul format din Citigroup, Raiffeisen Capital&Investment, BRD, Societe Generale şi Swiss Capital a depus singura ofertă pentru intermedierea listării distribuitorului de electricitate controlat de stat Electrica, au declarat, pentru Mediafax, surse din piaţa de capital.

Termenul limită de depunere a ofertelor a fost marţi, ora 10:00.

În vederea listării la Bursa de Valori Bucureşti, Electrica SA vrea să vândă un pachet de acţiuni noi reprezentând 105% din capitalul social, titluri emise în cadrul unei majorări de capital, prin această ofertă statul vizând cedarea pachetului majoritar de acţiuni către investitori privaţi.

Electrica este controlată integral de stat, prin Ministerul Economiei, şi are un capital social de 2,06 miliarde de lei.

Guvernul opta anul trecut pentru vânzarea unor pachete minoritare din capitalul fiecărei filiale de distribuţie a energiei deţinute de Electrica. Operaţiunea era planificată pentru a doua jumătate a anului trecut.

Ulterior, Guvernul a decis să renunţe la pachetul majoritar de acţiuni, operaţiunea fiind programată pentru prima parte a acestui an.

La finele lunii mai, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Gabriel Dumitraşcu, a declarat că acţiunile Electrica ar urma să fie listate la sfârşitul lunii octombrie.

Cinci din cele opt filiale de distribuţie a energiei ale Electrica au fost privatizate în perioada 2004-2008, fiind preluate de grupurile CEZ (Cehia), Enel (Italia) şi E.ON (Germania).

Compania de stat mai are trei filiale de distribuţie, una de furnizare a energiei şi o subsidiară de servicii şi mentenanţă.

Grupul Electrica are o arie de acoperire naţională, deservind aproximativ 3,5 milioane de clienţi, potrivit anunţului de selecţie a intermediarului listării.

Cele mai citite

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...
Ultima oră
Pe aceeași temă