Prin capacitatea organizatorică, prin activismul militant şi prin determinarea de care dă dovadă în acapararea, gestiunea şi prezervarea pârghiilor de putere, PSD nu are egal în peisajul politic românesc.
„Ce partid de doi bani! Nici preşedintele, nici măcar pupilul (e vorba de Tudor Chiuariu) care îşi datorează cariera politică lui Fenechiu şi a ajuns, la rândul său, ministru cu ajutorul acestuia, nu «comentează decizia Justiţiei». Aşa vă ia Gaia pe toţi şi voi vă pitiţi! De parcă ar fi Justiţia Divină! Cel mai bun ministru la Transporturi, de câţiva ani încoace, care a deblocat fondurile UE, a făcut să se ruşineze fetele mari din PNL!“ (Liga Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, vicepreşedinte PSD, pe pagina sa de Facebook)
Putem comenta în diferite feluri afirmaţiile Olguţei Vasilescu. Am putea vorbi, de pildă, despre o mostră de agresivitate şi dispreţ din partea unui important lider PSD faţă de justiţie şi, până la urmă, faţă de ideea de stat de drept. Dacă ieşim însă din sfera discuţiilor care ţin de valori şi de morala politică, atitudinea Olguţei Vasilescu explică foarte bine de ce PSD controlează ferm de peste două decenii majoritatea pârghiilor de putere din ţară.
Două sunt premisele sale esenţiale de acţiune: 1) prietenii politici trebuie nu doar recompensaţi, ci şi protejaţi necondiţionat, indiferent de circumstanţe; 2) adversarii trebuie anihilaţi sau, dacă acest lucru nu e posibil, măcar intimidaţi. Iar structurile de orice fel, nu doar cele explicit politice, precum primăriile, consiliile locale sau cele judeţene, ci şi cele teoretic independente trebuie acaparate sau, din nou, dacă acest lucru nu este posibil, blocate.
PSD a avut permanent grijă să poată exercita o influenţă considerabilă asupra tuturor organizaţiilor care contează în ecuaţia de putere din ţară. De pildă, atunci când partidul era în opoziţie, reprezentanţii săi din consiliile de administraţie din radioul şi televiziunea publică erau chemaţi periodic la partid şi instruiţi. Uneori primeau SMS-uri cu dispoziţii de ultim moment chiar în timpul consiliilor de administraţie. Asta se întâmpla în condiţiile în care USL avea oricum la dispoziţie cel puţin două redutabile platforme de propagandă, Antena 3 şi Realitatea TV (ulterior Sebastian Ghiţă a inventat o altă televiziune de ştiri, România TV, direct arondată lui Victor Ponta şi PSD) şi câteva website-uri care trebuiau să furnizeze materie primă de atac canalelor de ştiri, atunci când persoane sau instituţii trebuiau discreditate. La fel se întâmpla şi în cazul altor instituţii, importante ca vehicule de control, de presiune sau pentru accesul la resurse. Faceţi o comparaţie între maniera în care era tocat, hărţuit, PDL de către opoziţie atunci când se afla la guvernare şi ceea ce se întâmplă acum. Sigur că ponderea din parlament e cu totul alta, iar PSD deţinea, prin Mircea Geoană, şi preşedinţia Senatului, dar explicaţia nu ţine doar de acest gen de cifre, ci, în principal, de atitudinea diferită.
