“Bine pregătit politico-ideologic şi profesional”, “respectă principiile şi normele vieţii şi muncii comuniştilor”, “a coordonat activitatea brigăzilor studenţeşti pe Şantierul Canal Dunăre-Marea Neagră, obţinând rezultate bune în muncă”. Toate aceste aprecieri fac parte din dosarul de cadre al fostului lider utecist George Copos, în prezent unul dintre cei mai cunoscuţi afacerişti din România. De altfel, Copos îşi asumă trecutul comunist şi povesteşte, pentru România liberă, cu ce s-a ocupat în acea perioadă.
România liberă a intrat în posesia dosarului de cadre al omului de afaceri George Copos, care se găseşte la Arhivele Naţionale Istorice Centrale. Potrivit acestuia, fostul patron al Clubului Rapid şi-a început cariera în lumea sportului încă din adolescenţă. La 17 ani, în 1970, Copos a devenit membru în Biroul Comitetului UTC din Liceul teoretic din Tuşnad şi a fost responsabil cu activitatea sportiv-turistică. De atunci, ascensiunea acestuia în funcţii a fost constantă.
„În timpul facultăţii a fost ales secretar al Biroului organizaţiei pe an a Asociaţiei Studenţilor Comunişti (ASC), şef comisie a Consiliului ASC, iar din octombrie 1976, până la absolvirea facultăţii, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului ASC din institut. În această calitate, a dat dovadă de capacitate organizatorică şi de conducere, a iniţiat şi organizat diferite acţiuni cu un bogat conţinut educativ”, scrie într-o apreciere a CC al UTC. În anul 1979, Copos a absolvit cursul de 3 luni în cadrul Şcolii centrale de pregătire a cadrelor UTC.
De altfel, toate aprecierile Uniunii Tineretului Comunist erau pozitive, Copos fiind descris drept un activist desăvârşit în organizaţiile de tineret comunist. „Bine pregătit politico-ideologic şi profesional, tovarăşul Copos Gheorghe se preocupă de perfecţionarea pregătirii sale prin studierea şi însuşirea documentelor de partid şi de stat, a legilor ţării şi militează pentru traducerea în practică a acestora în colectivele studenţeşti”, scrie într-o apreciere din dosar. „Respectă principiile şi normele vieţii şi muncii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socialiste, acţionând pentru transpunerea acestora în viaţă (..)Sectorul de cadre al Comitetului Central al UTC consideră că tovarăşul Copos Gheorghe corespunde”, mai scrie într-o filă din dosar.
La 29 de ani, Copos câştiga 3.840 de lei pe lună
La 27 de ani, în 1980, Copos câştiga 3.030 de lei pentru funcţia de instructor teritorial al Comisiei organizatorice din Uniunea Asociaţilor Studenţilor Comunişti (ASCR), iar un an mai târziu acesta a fost numit „şef al comisiei cu activitatea educativă în cămine şi de asistenţă socială a studenţilor, de pregătire pentru apărarea patriei, sportivă şi turistică”. „În această funcţie a acţionat cu responsabilitate pentru realizarea sarcinilor ce au revenit comisiei precum şi pentru îndrumarea corespunzătoare a activităţii asociaţiilor studenţilor comunişti din centrul universitar Braşov, manifestând o permanentă preocupare pentru cunoaşterea problemelor organizaţiilor ASC de la nivelul anilor de studiu şi facultăţilor, precum şi pentru soluţionarea acestora”, scrie într-o apreciere a organizaţiei de tineret comunist . Potrivit documentelor, odată cu obţinerea acelei funcţii, lui Copos i-a crescut salariul la 3.840 de lei. Mai mult, în 1982, Copos a „coordonat timp de o lună de zile activitatea brigăzilor studenţeşti care au participat la lucrările Şantierului Canal Dunăre-Marea Neagră, obţinând rezultate bune în muncă”, mai scrie în dosar.
Documentele îl descriu pe Copos drept un bun organizator de evenimente sportive sau politice. În 1981, tânărul utecist a fost cooptat în cadrul Secretariatului Comitetului Naţional de Organizare a Universiadei Bucureşti, o competiţie sportivă a studenţilor: „Şi-a adus contribuţia la buna organizare şi desfăşurare a finalelor campionatelor republicane universitare, la diferite discipline sportive şi a manifestărilor studenţeşti pe profile de învăţământ. În acelaşi timp, a participat cu bune rezultate la pregătirea şi desfăşurarea Conferinţei a XIVa a UASCR, coordonând activitatea de cazare şi masă”.
Copos, un organizator de competiţii sportive internaţionale
Şi în privinţa ieşirilor în afara graniţelor George Copos se numără printre puţinii norocoşi ai perioadei respective. În anii ’80, fostul patron al clubului Rapid a plecat în străinătate în interes de serviciu în Canada, Japonia, RSF Iugoslavia, RS Cehoslovacia, Italia. În 1983, cu ocazia Adunării Generale a Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), care a avut loc la Edmonton, în Canada, George Copos a fost ales, pentru un mandat de patru ani, în funcţia de membru în Comitetul executiv al FISU.
„O contribuţie deosebită şi-a adus la organizarea şi desfăşurarea în ţara noastră a Campionatului Mondial Universitar de Handbal, la care a desfăşurat o activitate competentă, responsabilă, privind participarea internaţională a delegaţiilor şi oficialităţilor Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU), desfăşurarea întrecerilor, rezolvarea tuturor problemelor apărute. În iulie 1987, tovarăşul Copos Gheorghe a participat la Jocurile Mondiale Universitare de vară de la Zagreb, RSF Iugoslavia, prilej cu care Adunarea Generală a FISU l-a reales membru al Comitetului Executiv al FISU”, scrie într-o apreciere a CC al UTC, întocmită în anul 1988. Între anii 1980-1989, Copos a fost şef al Departamentului social-turism din cadrul UASCR.
Elita de ieri, elita de azi
Mulţi dintre liderii organizaţiilor de tineret comuniste s-au adaptat foarte bine politic şi după 1989. La numai doi ani de la revoluţie, fostul utecist George Copos devenea sponsorul principal al echipei de fotbal Rapid şi unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri postdecembrişti. La fel ca înainte de 1989, în perioada capitalismului de tranziţie George Copos a fost atras de sport şi politică. Milionarul a fost membru al Partidului Conservator şi senator în legislatura 2004-2008. În timpul guvernării Tăriceanu, George Copos a fost vicepremier, dar şi-a dat demisia din Guvern. Decizia de a demisiona a fost motivată de gestul Executivului de a nu accepta propunerile sale de modificare a Codului Penal în special în ce priveşte sistemul de impozitare a microîntreprinderilor. Mai târziu, în 2011, Copos regreta faptul că a intrat în politică. „Intrarea în politică este cea mai mare greşeală din viaţa mea”, declara el pentru ziarul Adevărul.
După 21 de ani în care a fost patron al Rapidului, George Copos şi-a comunicat despărţirea de clubul giuleştean printr-o scrisoare postată pe blogul personal. Copos a vândul clubul lui Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu. Actualmente, fostul politician are calitatea de învinuit în două dosare penale: „Loteria” şi „Transferurile de fotbalişti”. În 2013, George Copos a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul „Loteria”, în care era acuzat de evaziune fiscală, după ce cu câteva luni înainte fusese condamnat la cinci ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar ce a anchetat sustragerea unor sume de bani din transferurile de fotbalişti practicate de FC Rapid Bucureşti.
Copos: Am organizat primul eveniment sportiv din epoca socialistă, sponsorizat de firme străine
George Copos a dezvăluit, într-un interviu acordat Rl, că el a fost primul român care a adus sponsori străini (Pepsi Cola şi Adidas) pentru un campionat de handbal. Se întâmpla în 1987, iar contractele au fost semnate de el, cu acordul lui Nicu Ceauşescu.
Aţi fost ales membru în Comitetul executiv al FISU. Ce înseamna acest lucru?
FISU este organismul internaţional de coordonare a sportului universitar. În calitatea mea de şef al unui departament al UASCR dar şi datorită faptului că, la Adunarea Generală a FISU din Canada, ţinută în anul 1983, am fost ales Prim Assessor în cadrul Comitetului Executiv al FISU, participam atât la toate lucrările Adunărilor Generale ale FISU cât şi la cele ale Comitetului Executiv.
Aţi organizat în ţara noastră Campionatul Mondial Universitar de Handbal. În ce an s-a întâmplat asta?
În anul 1987. Este interesant de ştiut că acest campionat mondial a fost primul eveniment sportiv din epoca socialistă care a fost sponsorizat de firme private. Pe scurt lucrurile s-au petrecut cam aşa: mă cunoşteam bine – în urma întâlnirilor la nivel internaţional prin FISU – cu reprezentanţii firmelor Pepsi Cola şi Adidas. Le-am solicitat să sponsorizeze Campionatul, iar ei au acceptat. Când a venit vremea semnării contractelor de sponsorizare, ştiind că nu am voie să fac nici o mişcare fără aprobare, m-am dus la şeful UTC, Nicu Ceauşescu, şi i-am prezentat situaţia. Acesta, cu flexibilitatea pe care cei care l-au cunoscut o pot confirma, mi-a aprobat – verbal, desigur, să semnez eu contractele. Mi-a cerut însă să ţin confidenţiale aceste contracte, astfel încât să nu ajungă pe mâna celor de la Partid, care nu le-ar fi „digerat” prea uşor. Ca atare am semnat contractele. Pepsi Cola ne-a livrat câteva zeci de camioane de băuturi răcoritoare, ambalate în cutii metalice, ceea ce România încă nu văzuse până atunci. Adidas, la rândul său, ne-a livrat atâtea echipamente de sport încât echipele noastre naţionale de handbal s-au îndestulat pe câţiva ani.
Cu ce v-aţi ocupat la Universiada din 1981?
Eram membru al Secretariatului General al Comitetului Naţional de Organizare şi mă ocupam de două domenii: de procedurile legate de înscrierea participanţilor la disciplinele sportive şi de asigurarea legăturilor şi comunicării cu delegaţiile prezente la Jocuri.
Aţi coordonat activitatea brigăzilor studenţeşti care au participat la lucrările Şantierului Canal Dunăre-Marea Neagră. Care erau condiţiile de muncă la canal în acea perioadă?
În 1982 am fost, într-adevăr, comandantul şantierului studenţesc. Ar fi multe de povestit. Mă refer doar la câteva aspecte prin care am reuşit să fac ca viaţa studenţilor de acolo să fie un pic mai bună – în limita posibilităţilor.
Când am ajuns acolo studenţii serveau cele 3 mese zilnice împreună cu oameni din celelalte categorii sociale concentrate la Canal. Nu era bine. Studenţii erau în mod clar altceva decât toţi ceilalţi, ei erau „crema” intelectuală a României. Nu era normal ca ei să aibă acelaşi tratament cu ceilalţi. Am reuşit performanţa ca studenţii să mănânce separat de ceilalţi lucrători de acolo (muncitori, militari, etc.). Acest lucru mi-a dat posibilitatea de a îmbunătăţi substanţial calitatea alimentaţiei studenţilor. În condiţiile în care în România alimentele de bază erau deja cartelate, studenţii mâncau în fiecare zi ouă la micul dejun (între altele) şi friptură la prânz. Nici acasă nu se mânca aşa ceva.
Aţi fost detaşat la Comisia cu activitatea educativă în cămine şi cantine.
Coordonam bunul mers a tuturor căminelor, cantinelor şi taberelor studenţeşti din România. Tot ce ţinea de infrastructura privind cazarea, alimentaţia sau recreerea studenţilor în tabere era în responsabilitatea mea. Acolo am dobândit cunoştinţele legate de hotelărie şi alimentaţie, precum şi dragostea faţă de aceste activităţi. În fiecare din centrele universitare existau cămine şi cantine studenţeşti. Peste tot erau probleme: condiţia fizică a căminelor, spaţiile mereu insuficiente, cazarmamentul, iluminatul (începuseră deja tăierile de curent electric), încălzirea pe timp de iarnă, calitatea şi cantitatea alimentelor, incorectitudinea oamenilor, birocraţia. Eu, ca reprezentant al studenţilor, care încercam să obţin condiţii cât mai bune pentru aceştia, eram mereu în luptă cu rectoratele, constrânse prin rigiditatea bugetelor de care dispuneau. În final – şi asta e cel mai important lucru pe care l-am realizat – am ajuns ca relaţia cu rectoratele să se transforme, din adversitate în parteneriat, în beneficiul studenţilor. Desigur, asta a însemnat un efort din partea studenţilor, care au trebuit să accepte şi un pic de autogospodărire, şi un pic de muncă voluntară, şi un pic de zugrăvit cu mâna lor, şi un pic de măturat în jurul căminelor …. Dar în general ieşea bine. Taberele studenţeşti erau nişte lucruri minunate în locuri minunate: Poiana Braşov, Predeal, Sinaia, Parâng, Vatra Dornei, Izvorul Mureşului, Pârâul Rece, Costineşti, Mamaia, Eforie Nord … Îmi aduc aminte că la Costineşti, deşi regulamentele de funcţionare erau clare, nici un student blatist nu a fost sancţionat sau trimis acasă de mine …. Ce vremuri !
După ieşirile de afară, aţi fost căutat de Securitate să daţi note informative?
În calitatea mea de Prim Assessor în cadrul Comitetului Executiv al FISU am văzut toată lumea, în lung şi în lat: din Japonia până în SUA şi din Australia până în Canada. Mergeam frecvent la reuniunile organismului din care făceam parte.
Participarea la evenimente în străinătate se făcea după un regulament foarte clar. La plecare, printr-o aşa numită „Notă de Participare”, se stabileau lucrurile esenţiale: care era mandatul, ce şi cum va vota – dacă era cazul de vot, ce mijloace băneşti se acordau (acestea erau, de obicei, ridicole), şi altele asemenea. La întoarcerea din delegaţie trebuia redactat un „Raport privind Participarea”, adresat Preşedintelui Uniunii, în care se descriau toate lucrurile importante legate de participarea la delegaţie şi aflate în conexiune cu mandatul de la plecare. Am redactat multe astfel de rapoarte. Toate erau adresate Preşedintelui Uniunii iar altfel de note nici nu am dat, nici nu mi s-au cerut. Despre restul, adică despre ce se făcea cu rapoartele mele, nu ştiu. Ştiu însă că alţii au dat note informative despre mine. Şi ştiu şi cine.
Material realizat cu sprijinul Miliţiei Spirituale (www.militiaspirituala.ro)
