Planeitatea defectuoasă a pereţilor blocurilor comuniste este o problemă pe care o cunoaştem cu toţii. O soluţie de remediere rapidă, ieftină şi curată este cea în care se folosesc plăci din gips-carton aplicate prin lipire.
Sistemele gips-carton care se aplică prin lipire sunt de două feluri: tencuială uscată simplă şi tencuială uscată izolată. Tencuiala uscată simplă nu influenţează semnificativ caracteristicile fono şi termoizolante ale peretelui. Dacă se doreşte ca aceste caracteristici să fie îmbunătăţite, atunci se recomandă utilizarea panourilor compuse (cu caşeraj din vată minerală sau polistiren).
Înainte de punerea în operă, este necesar să se verifice condiţiile de aderenţă a peretelui ce urmează să fie placat. Acesta trebuie curăţat de diverse materiale (tencuieli, zugrăveli) care se pot desprinde şi care pot să influenţeze rezistenţa sistemului.
Tencuiala, zugrăveala şi faianţa nu sunt indicate ca suport de susţinere pentru placarea uscată executată cu gips adeziv. De asemenea, suprafaţa suport trebuie să fie rigidă, să nu aibă contracţii, să fie protejată împotriva umezelii sau igrasiei şi să nu fie îngheţată.
În cazul pereţilor din beton, aşa cum sunt majoritatea celor din blocuri construite înainte de 1990, trebuie folosit un grund special care are rol de strat de aderenţă.
Sistemul prin lipire permite corectări de planeitate verticală (în cazul unei plăci întregi) de până la 2 cm. Prin tehnici speciale se pot corecta şi diferenţe mai mari.
Adezivul se aplică pe placă în puncte, la distanţă de 30-35 cm, după care placa se lipeşte pe perete, se presează şi se verifică permanent cu un poloboc pentru a se obţine o planeitate perfectă.
Între placa ce urmează să fie lipită şi pardoseală, se aşează obligatoriu distanţiere de 1 cm. La conexiunile cu uşile şi cu ferestrele, plăcile din gips-carton trebuie montate cu ipsos adeziv aplicat sub formă de benzi. Colţurile exterioare pot fi armate cu profil de colţ sau cu bandă de armare cu PVC pentru protecţia colţurilor.
