3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialEgipt: Amnesty International denunţă folosirea "disproporţionată" a forţei

Egipt: Amnesty International denunţă folosirea „disproporţionată” a forţei

Amnesty International şi un grup al ONG-rilor din Egipt au denunţat, miercuri, folosirea „disproporţionată” a forţei în reprimarea manifestaţiilor islamiste ale susţinătorilor lui Morsi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Cel puţin 51 de persoane au fost ucise în confruntările care au avut loc la sediul Gărzii Republicane din Cairo. Într-o atmosferă tensionată, Fraţii Musulmani, mişcare din rândul căreia provine Morsi, au acuzat poliţia şi armata că au deschis focul, denunţând un „masacru”. Armata a declarat că a răspuns unui atac al unor „terorişti înarmaţi”.

Citeşte şi Autorităţile egiptene ordonă arestarea liderului suprem al mişcării Fraţii Musulmani

„Chiar dacă unii manifestanţi erau violenţi, reacţia (din partea armatei) a fost disproporţionată şi a cauzat decese şi răniri în rândul mulţimii”, a declarat Amnesty International (AI) într-un comunicat.

„Deşi armata susţine că manifestanţii au atacat primii şi că nici un copil sau femeie nu a fost rănit, primele informaţii arată o altă situaţie”, consideră Hassiba Hadj Sahraoui, oficial al unui ONG local.

De asemenea, „componentele necesare unui dezastru se reunesc” numai dacă armată nu oferă „indicaţii stricte privind utilizarea forţei”, a afirmat AI, care susţine că a realizat mai multe investigaţii în morgile şi spitalele din Cairo şi Alexandria (nordul Egiptului).

Citeşte şi VIDEO. Cum explică un băiat de 12 ani criza din Egipt

„Numeroase victime au fost atinse (de gloanţe) la cap şi în partea superioară a corpurilor”, a menţionat AI.

Într-un comunicat comun, 15 ONG-uri egiptene au anunţat că ele „condamă folosirea excesivă a forţei de către armată şi de către forţele de securitate”.

„Gestionarea manifestaţiilor ar trebui să corespundă cu normele internaţionale, chiar dacă aceste reuniuni se duc la apariţia violenţelor şi la folosirea armelor de foc”, au adăugat ONG-urile în comunicat.

Potrivit Amnesty International, violenţele care au izbucnit după demisia de către armată a lui Mohamed Morsi pe 3 iulie, în urma unor manifestaţii în masă, s-au soldat cu cel puţin 88 de morţi şi 1.500 de răniţi.

Cele mai citite

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Elena Lasconi consideră că anularea turului I al alegerilor prezidenţiale ar fi o încălcare gravă a democrației

Candidatul USR la Preşedinţie, Elena Lasconi, a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi...

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă