Premierul Victor Ponta a declarat că este posibil să efectueze o remaniere guvernamentală după analiza activităţii miniştrilor PSD, programată pentru sfârşitul lunii august, informează Mediafax.
Întrebat la RTV dacă este posibil ca, după analiza de la finele lunii august, să efectueze o remaniere, premierul a răspuns afirmativ.
„Este posibil, dar nu am în vedere un ministru anume”, a spus Ponta.
El a precizat totodată că eventuale nemulţumiri legate de activitatea miniştrilor PNL i le va trimite preşedintelui Crin Antonescu, înainte de a decide schimbarea.
Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că la sfârşitul lunii august vor fi convocate BPN, CExN şi grupurile parlamentare pentru a face analiza activităţii miniştrilor PSD, a secretarilor de stat, a şefilor de autorităţi şi agenţii precum şi a celor care ocupă funcţii în conducerea Parlamentului.