Patronul Gregory Tour, Ştefan Grigore, a fost audiat, luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, în dosarul privind accidentul din Muntenegru, relatează Mediafax.
Şeful firmei de turism a declarat că a dus la Parchet mai multe documente, precizând că analizele şi actele şoferilor sunt în regulă, iar autocarele firmei sunt de ultimă generaţie, cumpărate din Germania.
Citeşte şi Mărturisiri îngrozitoare ale celor care au asistat la accidentul din Muntenegru
Ştefan Grigore a spus că a prezentat, până la acest moment, toate documentele necesare procurorilor în ancheta privind accidentul din Muntenegru, precizând că acestea sunt în regulă.
Grigore a mai spus că sâmbătă a revenit în ţară directorul de transport, care a arătat că până în prezent nu i-a fost furnizată nici o informaţie oficială de către autorităţile muntenegrene, astfel că toate informaţiile pe care şi el le prezintă au un caracter neoficial, „pe surse”.
Citeşte şi ACCIDENT MUNTENEGRU. Trei victime sunt, în continuare, în comă
Întrebat de jurnalişti dacă anvelopele autocarului care s-a răstunrat în Muntenegru ar fi fost uzate, Grigore a precizat că nu are informaţii în acest sens, mai multe detalii putând oferi directorul de transport al firmei. El a precizat însă că firma schimbă periodic, în funcţie de anotimp, cauciucurile pentru autocare, reafirmând că autocarul care s-a răsturnat era în stare bună de funcţionare.
Patronul Gregory Tour a adăugat că, pentru a fi la standarde ridicate, toate autocarele firmei sale sunt noi, cumpărate din Germania şi că problemele minore care apar sunt rezolvate la service-ul Man din România sau la service-uri de pe trasee, în cazul în care la autocare apare o defecţiune pe traseu. El a precizat că autocarele firmei sale sunt de ultimă generaţie, pentru a menţine un standard ridicat pentru clienţi.
Întrebat de ce a subînchiriat serviciile firmei Gregory Tour Serv firmei Gregory Tour Holiday, Ştefan Grigore a spus că deţine cele două societăţi, dar prima este transportator şi deţine licenţă de transport prelungită anual din 2005, fiind înfiinţată în 2002, iar cea de a doua este agenţia de turism, care vine cu servicii precum cazare, masă sau transport cu avionul, autocarul sau maşina.
Întrebat dacă şoferul autocarului, George Ciobanu, avea aviz psihologic, Ştefan Grigore nu a dat un răspuns clar, arătând doar că „toate documentele au fost prezentat procurorilor”.
La ieşirea din sediul Parchetului instanţei supreme, Ştefan Grigore, patronul firmei care a asigurat transportul turiştilor implicaţi în accidentul care a avut loc pe 23 iunie, în Muntenegru, a arătat că a absolvit Liceul Militar şi Academia Tehnică Militară, apoi Academia de Studii Economice, având calitatea de economist, că timp de şapte ani, respectiv din 2000 până în 2007, a fost directorul unei bănci şi că din 2007 este patronul agenţiei de turism Gregory Tour.
Patronul firmei Gregory Tour a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că şoferul care conducea autocarul în momentul producerii accidentului din Muntenegru era angajat al unei alte companii şi fusese detaşat, având toate actele în regulă.
Inspectorul Adrian Kritikos a spus că, imediat după producerea accidentului, a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru George Ciobanu, poliţist şi şoferul autocarului în momentul producerii accidentului.
Grigore a spus că reprezentanţii ISCTR au fost în control la firma sa în 24 iunie, când toţi cei de-acolo erau bulversaţi şi nu au găsit, în acel moment, documentele solicitate, asigurând inspectorii că le vor prezenta de îndată ce le vor găsi.
„George Ciobanu avea toate actele necesare, inclusiv avizul medical. (…) Ulterior le-am găsit şi sunt valabile. Dosarul lui (Geroge Ciobanu n.r.) era complet la plecare”, a spus Ştefan Grigore, precizând că, la controalele ulterioare, ale Poliţiei Economice, Poliţiei Rutiere, Inspecţiei Muncii şi Parchetului General, firma sa a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.
În ceea ce priveşte contractul de muncă, Grigore a explicat că George Ciobanu era angajat al unei alte firme, Aly Euroline, din Ilfov, patronată de fiul poliţistului. Gregory Tour a solicitat detaşarea sa pentru circuitul în Muntenegru, Aly Euroline acceptând detaşarea şi predând copii de pe actele privind angajarea lui Ciobanu, inclusiv de pe analizele medicale ale acestuia.
Ştefan Grigore a mai spus că nu are cunoştinţă de nicio sancţiune aplicată firmei sale în urma controalelor efectuate în legătură cu accidentul din Muntenegru.
Inspectorul ISCTR Adrian Kritikos a spus, tot vineri, la conferinţ Mediafax Talks, că s-au găsit mai multe nereguli în controlul efectuat la Gregory Tour, motiv pentru care patronul firmei a primit dublul amenzii maxime.
„Chiar eu i-am scris procesul verbal de amendă, pe care mărturisesc că l-am completat cu satisfacţie”, a spus Kritikos, fără a preciza cuantumul amenzii.
Ştefan Grigore s-a mai referit şi la informaţiile apărute în presă privind viteza cu care era condus autocarul în momentul accidentului din Muntenegru. El a precizat că directorul de transport al Gregory Tour a mers în Muntenegru după accident, iar procurorul de caz i-a spus că nu poate să îi dea nicio informaţie până la finalizarea anchetei.
Un autocar al firmei Gregory Tour, în care se aflau turişti români, s-a răsturnat, pe 23 iunie, într-o prăpastie în Muntenegru. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, printre care şi şoferul autocarului, iar alte 29 au fost rănite. Răniţii au fost aduşi în România în 25 iunie, cu două aeronave militare, şi internaţi la spitalele Universitar, Floreasca, Elias şi Bagdasar-Arseni.