HBO a lansat, marţi, primul trailer oficial al noului sezon, care lasă puţine speranţe în privinţa personajului Jon Snow a cărui moarte în sezonul trecut a stârnit o avalanşă de proteste online.
La începutul trailer-ului lansat marţi, tânărul Lord Comandant al Rondului de Noapte apare în scena de la ne-am despărţit de el în sezonul V: scăldat în sânge, după ce fusese înjunghiat de oamenii săi. "Ne-a părăsit", murmură cavalerul Davos Seaworth. Soarta sa pare pecetluită.
Într-un minut şi jumătate, trailerul oferă un trepidant rezumat al aventurilor erorilor serialului, împrăştiaţi în cele patru colţuri ale continentului imaginar Westeros. Imaginile care se succed rapid îi mulţumesc pe amatorii genului: sângele, sexul şi intriga sunt principalele ingrediente.
În King's Landing, o regăsim pe regina mamă Cersei Lannister într-o situaţie dificilă cu oameni înarmaţi porniţi împotriva ei şi cu impozanta sa gardă de corp alături, Gregor Clegane, supranumit "The Mountain". "Daţi ordin omului dumneavoastră să se retragă, sau vom recurge la violenţă", ameninţă Lancel, vărul fanatic al lui Cersei, întors împotriva reginei. "Am ales violenţa", răspunde acesta.
În pofida evidenţei care se impune, noul trailer a declanşat un nou concert de speculaţii privind soarta fiului nelegitim al lui Ned Stark, internauţii întrecându-se în ipoteze la hashtag '#GameOfThrones'. Folosindu-se de unele imagini captate pe ecran, au crezut că îl văd pe Jon Snow, viu pe cal, în imaginile care se succed pe trailer. O imagine gros-plan pare să confirme această ipoteză.
Zvonurile privind prezenţa actorului care îl interpretează pe Snow, Kit Harington, pe platourile de filmare au aprins imaginaţia fanilor dintre care unii l-au văzut reîncarnat în lup, iar alţii pur şi simplu reînviat. Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc / A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, în care abundă aventurile eroice şi elementele fantastice.
Saga Game of Thrones (Urzeala tronurilor) se întoarce în acest an ceva mai târziu decât de obicei, primul episod al sezonului VI fiind programat pe 24 aprilie.
Scriitorul George R. R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.