„Barbarossa”, numit aşa din cauza bărbii roşcate, pe adevăratul său nume Tarkhan Taiumurazovici Batiraşvili, era de naţionalitate georgiană, ocupa, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, „mai multe responsabilităţi în fruntea organizaţiei militare a SI, între care cea de ministru de război”.
Administraţia americană oferea 5 milioane dolari pentru informaţii credibile care ar fi dus până la el. După ce a luptat contra Rusiei în armata georgiană în 2008, el a părăsit armata, a făcut 16 luni de închisoare pentru deţinere de arme, apoi s-a alăturat în Siria unui grup care lupta contra lui Bashar al-Assad. În 2013, a jurat credinţă liderului Statului Islamic, Bakr Al-Baghdadi.
„Omar cecenul“ este georgian (creştin) prin tată şi cecen (musulman) prin mamă. Născut în Georgia în 1986, el a crescut în nordul ţării, în valea Pankissi. „Port” al combatanţilor ceceni vânaţi în ţara lor, această vale, descrisă ca „loc al terorismului” internaţional după 11 septembrie, a servit ca punct de contact în special între ”finanţişti”, reprezentanţii Al Qaeda şi o gherilă cecenă islamistă. Dar acest refugiu a fost „curăţat” de operaţiunile armatei georgiene, antrenată de americani.
Potrivit experţilor, în Valea Pankissi, Omar a făcut „Harvardul terorismului”. Analistul Mairbek Vatchagaev, citat de L’Obs, preciza că „el a adoptat psihologia poporului său – să nu baţi niciodată în retragere, ceea ce a folosit liderului SI, sângerosul Al-Baghdadi. Responsabili americani declară că dacă este confirmată, eliminarea sa va afecta capacitatea SI de a recruta combatanţi străini, în special din Cecenia şi Caucaz, dar mai ales va avea un impact şi asupra capacităţii „de coordonare a apărării bastioanelor sale”, Raqqa în Siria şi Mossul în Irak. Succesul operaţiunilor americane care vizează membrii importanţi ai SI este adesea dificil de stabilit cu certitudine de către serviciile secrete ale SUA din cauza lipsei prezenţei în teren.
Lider militar
„Omar cecenul” este unul din oamenii–cheie al ascensiunii în putere a noului inamic mondial, organizaţia Statul Islamic şi la doar 28 de ani, Tarkhan Batiraşvili, alias „Omar cecenul” a devenit numărul 2 şi liderul militar al mişcării jihadiste. Numit şi „Barbarossa“, după doi ani în închisorile din Georgia, el a devenit şeful comandamentului armat al Jihadului în Orient. Datorită tacticilor sale devastatoare. Omar este unul din artizanii ocupării de către jihadişti a Mossul-ului, al doilea oraş al Irakului.
Omar era considerat „un as al strategiei militare”, el alegând competenţele militare în locul celor religioase. Unul din apropiaţii săi declara că „el nu a frecventat prea mult moscheea” şi în expresia „război sfânt” (jihad), ceea ce îl interesa pe „Omar cecenul“ era cuvântul război. Prea puţin ideolog, era în schimb un as al strategiei militare, precizează un ofiţer georgian care l-a observat în timpul războiului contra Rusiei, în 2008.
S-a alăturat Statului Islamic din raţiuni simple – marea sumă de bani care i-a fost oferită de această bogată organizaţie teroristă şi care i-a permis să se bată. Numit „emir pentru pentru frontul nord din Siria” în 2013, apoi emir militar al întregii organizaţii, el a devenit rapid o figură importantă a mişcării jihadiste şi noul coşmar al americanilor, rămânând şi coşmarul ruşilor.
„Omar cecenul”, prezentat ca unul din liderii organizaţiei Statul Islamic, este „probabil” mort, au anunţat autorităţile militare americane.