Un fost preot din Roma, Patrizio Poggi, care a executat cinci ani de închisoare pentru agresiuni sexuale asupra unor minori, a denunţat carabinierilor, încă de pe 8 martie, o reţea de prostituţie care aducea tineri, inclusiv români, pentru preoţi şi prelaţi de la Vatican. Scandalul a devenit public abia acum, iar cotidianul local Corriere dela Sera afirmă că sunt implicaţi, potrivit dezvăluirilor fostului paroh al Bisericii San Filippo Neri din capitala Italiei, nouă prelaţi, care beneficiau de serviciile unei filiere sexuale “bine organizate şi gestionate”.
Patrizio Poggi, în vârstă de 46 de ani, a menţionat, în denunţul său, că cel care se ocupa de selectarea tinerilor era un carabinier, care îi căuta pe aceştia într-un local gay, “Twink”, şi în zona acestuia, pe bulevardul Giolitti, în apropiere de gara din Roma. Erau acelaşi cei “înfometaţi şi disperaţi”. Acelaşi prelat a precizat că de “recrutare” în cadrul acestei reţele se ocupau, de asemenea, directoarea unei mici agenţii matrimoniale şi “un personaj care ţinea contabilitate la negru în parohia San Filippo Neri”, unde a fost preot Patrizio Poggi.
Întâlniri sexuale în biserici
Carabinierul, directoarea şi contabilul au mai lucrat împreună, creând un program cunoscut sub numele “Belli e Dannati” (“Frumoşi şi Blestemaţi”) pe aceeaşi “piaţă”, potrivit fostului preot. Patrizio Poggi descrie, în denunţul său, întâlniri cu caracter sexual, în biserici de la periferia Romei, cu tineri din Europa de Est şi afirmă că poate oferi nume de preoţi parohi care plătesc de obicei “pentru prestaţii cu minori” sume cuprinse “între 150 şi 500 de euro” pentru o “întâlnire”.
Corriere de la Sera relatează că prelatul, condamnat la rândul său, a oferit carabinierilor şi alte informaţii, care vor face obiectul altor investigaţii extinse. Astfel, reiese că fostul carabinier nu era implicat doar în “selectarea” de tineri pentru anturajul Curiei, ci şi într-o activitate de “comerţ clandestin cu ostii achiziţionate de membri ai unor secte satanice”, activitate care urmează să fie investigată sub conducerea unui procuror adjunct, Maria Monteleone. Magistratul are deja trei suspecţi, însă nici una dintre aceste persoane nu este preot, scrie site-ul.
Publicaţia britanică The Times adaugă că fostul carabinier, care conducea un Fiat Panda cu inscripţia “Urgenţă Sânge” pentru a putea parca uşor în zona “Twink” (în argou, tânăr gay), selecta imigranţi români, unii minori. “Este un caz exploziv (…) care ameninţă să afecteze Vaticanul”, apreciază ziarul britanic.
Papa neagă
Vaticanul a respins acuzaţiile aduse de prelat. Cardinalul Agostino Vallini, şeful Vicariatului catolic de la Roma, a declarat că preotul a făcut aceste declaraţii false „din dorinţa de răzbunare şi resentimente personale”. Asta deoarece Sfântul Scaun a refuzat să îl reinstaleze pe Patrizio Poggi la parohia sa după ce acesta a ieşit din închisoare.
“Cardinalul îşi exprimă încrederea sa deplină în justiţie şi se declară convins că aceste acuzaţii vor fi demontate”, se arată într-un comunicat al Vicariatului.