Mulți dintre români, mai ales în Transilvania, folosesc substantivul țipțeri pentru a desemna niște persoane modeste, dispuse să muncească din greu, fără să aștepte neapărat să fie foarte bine răsplătite pentru munca lor.
Uneori, acest termen este folosit cu o oarecare notă de aroganță. Însă cei care fac acest lucru habar nu au de adevărata istorie a țipțerilor, coloniști germani aduși în nordul României de azi de unul dintre cei mai luminați împărați din familia de Habsburg, Iosif al II-lea.
Termenul țipțer este o adaptare în limba română a substantivului german Zipser. Acesta îi desemna pe locuitorii regiunii Spis din Slovacia de azi, care, în perioada în care Slovacia, alături de Maramureș și Bucovina, teritoriile unde au fost colonizați țipțerii, făcea parte din Imperiul Austriac.
Colonizarea țipțerilor a început în anul 1776. În condițiile în care populația germană din comitatul Zips se confrunta cu o sărăcie generată de suprapopulare, administrația imperială a decis să ofere acestor oameni posibilitatea de a se stabili în zonele puțin populate ale Maramureșului. Țipțerii au primit misiunea de a exploata pădurile din zonă. Vreme de secole, așezările lor au devenit modele de exploatare forestieră responsabilă, într-o epocă istorică în care nici nu exista acest concept. Țipțerii au tăiat pădurile, dar au înființat și pepiniere, iar multe dintre pădurile de azi care dispar sub drujbele hoților de lemne sunt, de fapt, păduri replantate de coloniștii germani ai împăratului Iosif al II-lea. Pentru a putea munci eficient, țipțerii au construit drumuri în Maramureș, au durat poduri peste ape și au folosit apele curgătoare pentru a trimite plutele de lemn pe vale spre Vișeu, Sighetu Marmației și Borșa.
Istoricul Mihai Beldean spune că împărații austrieci au apelat la țipțeri pentru că aceștia erau meșteri destoinici. “Trăind la poalele Munților Tatra, acolo unde fuseseră colonizați în secolul al XII-lea, țipțerii și-au demonstrat măiestria în prelucrarea lemnului. De asemenea, în secolul al XVIII-lea, datorită creșterii numerice a populației germanice din zonă, a apărut fenomenul de suprapopulare, astfel că au apărut condițiile pentru emigrare. Și administrația imperială își dorea să îi colonizeze în Maramureș, și țipțerii, harnici, dar săraci, erau dispuși să își lase în urmă vetrele părintești și să plece spre est“, spune istoricul citat.
Amintirea țipțerilor care au ajuns primii în zonă este păstrată, de exemplu, în denumirea Văii Vaserului, Wasertal sau Valea Apei.
Primii țipțeri, 28 la număr, care au ajuns în zona Maramureșului, au fost încântați de perspectivele de care aveau parte, iar succesul primilor coloniști i-a atras și pe alți țipțeri. Colonizarea lor a continuat vreme de aproape două secole.
Trăind la poalele Munților Tatra, acolo unde fuseseră colonizați în secolul al XII-lea, țipțerii și-au demonstrat măiestria în prelucrarea lemnului. De asemenea, în secolul al XVIII-lea, datorită creșterii numerice a populației germanice din zonă, a apărut fenomenul de suprapopulare, astfel că au apărut condițiile pentru emigrare.“ Mihai Beldean, istoric
O poveste de succes
Stabilirea coloniștilor germanofoni în Maramureș a fost una fără probleme. Țipțerii au fost acceptați de românii, maghiarii și ucrainenii din Maramureș, iar coloniile lor au ridicat nivelul economic al zonei. Meșteri destoinici, ei s-au așezat în diferite așezări preexistente sau au creat unele noi. Acum, cea mai mare așezare a țipțerilor maramureșeni este cartierul Țipterai din Vișeu. În acest orășel mai trăiesc aproximativ 1.000 de germani. Mulți dintre ei se ocupă, întocmai precum străbunii lor, de exploatarea lemnului. Însă mulți au plecat în Germania. Un rând de țipțeri a plecat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ei se temeau de represaliile sovieticilor. Și pe bună dreptate. Mulți dintre germanii din România au ajuns în lagărele din Urali sau din Siberia. Alți țipțeri au fost vânduți de Ceaușescu. Dictatorul comunist se comporta precum neguțătorii de sclavi, iar pentru fiecare etnic german care era lăsat să emigreze în Germania, cerea câte 15.000 de mărci, spun țipțerii care au mai rămas în Vișeul de Sus.
Nebunia lui Ceaușescu a distrus comunitățile de țipțeri din Bucovina, mai firave decât cele ale țipțerilor maramureșeni. Germanii din zona Zips au început să fie trimiși în Ducatul Bucovinei din 1805, după ce administrația habsburgică se convinsese de succesul colonizării acestei populații în Maramureș. Germanii s-au stabilit în zone precum Pojorâta, Gura Putnei, Solca, Voievodeasa și în multe alte localități.
Ultimii coloniști din categoria țipțerilor au ajuns în Bucovina în anul 1829. Și în ducatul Bucovinei, țipțerii s-au făcut remarcați drept muncitori cinstiți, harnici, ordonați și disciplinați. Pentru zona în care au fost așezați, venirea țipțerilor a fost de bun augur. Economia locală s-a dezvoltat, iar românii bucovineni i-au primit cu brațele deschise. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au început să se înmulțească și în Bucovina căsătoriile mixte din punct de vedere etnic, iar treptat, treptat copiii rezultați din aceste căsătorii au început să uite limba germană. Fenomenul s-a accentuat după dispariția Imperiului Austriac, care devenise, din 1867, Imperiul Austro-Ungar, iar limba germană și-a pierdut o parte din prestigiul social pe care îl avusese în calitate de limbă oficială a administrației habsburgice.
Țipțerii bucovineni au rămas în satele lor după Unirea Bucovinei cu Regatul României, iar în perioada interbelică au continuat să prospere. Însă tragedia lor a început în anul 1940, când rușii au ocupat Bucovina de Nord. Cei care au putut, s-au refugiat în sudul provinciei, care rămăsese sub administrarea guvernului regal de la București. A urmat tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, când multe dintre așezările țipțerilor au fost grav afectate de lupte. Venirea rușilor în Bucovina a pornit din nou exodul țipțerilor spre vest. Unii au pornit în căruțe asemănătoare celor cu care veniseră în Bucovina strămoșii lor, cu un secol în urmă. Semnarea păcii i-a adus pe unii dintre țipțerii bucovineni înapoi la casele lor. Însă greutățile din “raiul“ comunist i-a determinat pe mulți oameni să emigreze, astfel că, în prezent, țipțerii bucovineni sunt mai mult o amintire păstrată între coperțile cărților de istorie.
Germanii din zona Zips au început să fie trimiși în Ducatul Bucovinei din 1805, după ce administrația habsburgică se convinsese de succesul colonizării acestei populații în Maramureș. Germanii s-au stabilit în zone precum Pojorâta, Gura Putnei, Solca, Voievodeasa și în multe alte localități. Ultimii coloniști din categoria țipțerilor au ajuns în Bucovina în anul 1829.
Povestea Brunei de Maramureș
Țipțerii nu au adus în Maramureș și în Bucovina doar tehnici mai moderne de exploatare a lemnului, un simț organizatoric dezvoltat și grija pentru replantarea pădurilor. Ei au construit o rețea funcțională de drumuri, dar au adus și rase mai productive de animale. În urma acestui fenomen a apărut una dintre cele mai renumite rase de bovine din România, Bruna de Maramureș. Această rasă este rezultatul încrucișărilor succesive între vacile brune aduse în 1881 de către țipțeri, din zona Austriei montane, cu rase locale, cum ar fi Sura de stepă și Mocănița.
Cum vorbesc țipțerii
Dialectul țipțerilor diferă de cel săsesc. Modul în care pronunță cuvintele a fost influențat de modul de a vorbi al locuitorilor Austriei superioare. În timp, dialectul țipțerilor a suferit unele influențe românești și maghiare.
