6.5 C
București
duminică, 15 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum i-a jucat Relu Fenechiu pe degete pe cei de la FMI...

Cum i-a jucat Relu Fenechiu pe degete pe cei de la FMI în problema managerilor privaţi

Ultimul manager privat selectat penru conducerea unei companii din subordinea Ministerului Transporturilor, anume belgianul Christian Heinzmann, va sta la cârma companiei un singur an, faţă de patru ani, cât dura mandatul iniţial, în urma presiunilor la care a fost supus de către reprezentanţi ai ministerului.

Heinzmann spune că a fost forţat să semneze o anexă la contract care prevede că mandatul său expiră în toamna acestui an. Solicitarea a venit din partea preşedintelui Consiliului de Administraţie Tarom (CA), Dan Pascariu.

Potrivit fostului membru în CA, economistul Lucian Isar, Heinzmann este supus de luni bune unor presiuni menite să îl determine pentru a renunţa la mandatul său. ”Semnarea (…) a venit în urma presiunilor (…) sms-uri, emailuri si materiale scrise înminate personal”, afirmă Lucian Isar, într-o postare de ieri de pe blogul său. Anterior Lucian Isar a mai povestit cum prin destituirea sa din CA şi prin încercări de cooptare a unor noi membri în CA s-a încercat aducerea în minoritate a susţinătorilor lui Christian  Heinzmann. Persistă întrebarea: putea Heinzmann să refuze semnarea? Teoretic da, practic nu. Repercursiunile asupra sa în cazul unui refuz ar fi fost mult mai mari. „Dacă nu aş fi semnat, aş fi fost concediat”, a spus Heinzmann, potrivit Mediafax.

Pascariu:  A semnat de bună voie

Dan Pascariu susţine că Chrsitian Heinzann ar fi semnat de bună voie actul prin care mandatul său se scurtează de la patru ani la unul singur. De ce ar fi făcut însă Heinzmann aceasta? „Cum l-aş fi putut eu forţa? El a semnat un addendum la contract de bună voie”, susţine Dan Pascariu. „Documentul pe care l-am semnat este în vigoare începând din 1 iulie. Dânsul m-a rugat acest lucru”, a adăugat el.

Dan Pascariu afirmă că conducerea Tarom de către Heinzmann e un job prea complex pentru managerul belgian, mai ales că acesta era singur, izolat şi avea bariere atât de cultură şi lingvistice. „Noi am discutat mai demult acest lucru, dar nu l-am forţat eu. Este o discuţie mai veche. Noi am ajuns la concluzia că este mai bine să-şi reducă mandatul, având în vedere complexitatea job-ului şi faptul că era singur, era izolat. În noiembrie pleacă şi CFO-ul (britanicul Michael Moriaty, n.r.), atunci îi expiră contractul. (…) Este foarte greu când eşti singurul străin într-o companie, când ai bariere de cultură şi lingvistice”, susţine Pascariu.  Judecând însă după experienţa trecută în CV-ul lui Heinzmann, argumentul cu complexitatea jobului nu stă în picioare. In cei peste 20 de ani de când lucrează în aviaţie managerul belgian a acumulat o experienţă bogată, conducând linii aeriene mici sau mari, din aviaţia generală sau de business, din Marea Britanie, Belgia, Luxembourg, Albania, etc, unele luate de la zero. Opţiunea scurtătii mandatului la Tarom nu îi aparţine. „Vreau să rămân, iubesc această companie, iubesc această ţară, nu văd niciun motiv pentru a pleca. La sfârşitul zilei îmi fac doar meseria. Nu sunt politician”, a spus Heinzmann.

Relu Fenechiu l-ar ajuta, dar a intrat în concediu

Cât priveşte poziţia ministrului Transporturilor referitoare la această dispută, Christian Heinzmann afirmă că l-a informat pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, de această situaţie. Binevoitor, Fenechiu l-ar ajuta, dacă nu ar pleca în concediu. Belgianul crede însă în cuvântul ministrului român. „Mi-a spus că nu ştie nimic despre acest lucru, că pleacă în concediu şi că vom discuta când se întoarce. (…) Trebuie să aştept să se întoarcă domnul Fenechiu din vacanţă, cred că la sfârşitul acestei săptămâni”, a spus Heinzmann.

El a afirmat că ulterior vrea să discute clarificarea situaţiei sale şi cu alţi oficiali, inclusiv cu premierul Victor Ponta, şi că îşi doreşte continuarea mandatului în forma iniţială.

 

Fost director de stat plantat ajutor cu forţa pentru Heinzmann

Pe lângă scurtarea mandatului, oamenii ministrului Fenechiu din CA Tarom au avut grijă ca până la momentul la care Heinzmann va părăsi compania acesta să aibă plantat la dreapta sa un om care să îl ”ajute” la conducerea companiei.

Este vorba de Nicolae Demetriade, fost director general al Tarom în perioada 2011-2002. Intrarea lui Demetriade în conducerea Tarom are loc pe uşa din dos. El a participat la concursul organizat în toamnă pentru o funcţie neexecutivă dar a fost respins de firma de recrutare. Ulterior Demetriade a fost introdus într-un mod neclar, în luna mai, în CA Tarom, iar  acum se doreşte plantarea acestuia la dreapta lui Heinzmann ca director executiv. Oficial Demetriade ar urma să îl ajute pe CEO-ul Tarom. Neoficial Demetriade l-ar putea chiar înlocui din toamnă. ”In acest moment, cel care e in poll-position să mă inlocuiască este domnul Demetriade. Pe termen lung cred că se vrea numirea domnului Valentin Macec la şefia companiei”, spune Heinzmann

Valentin Macec este un membru CA Tarom fără nicio experienţă în domeniul aviaţiei dar care are marea calitate de membru PNL şi de fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. El a fost adus în minister de către fostul ministru Ovidiu Silaghi.

 

Nicolae Demetriade, directorul controversat

 

Lucian Isar consideră că numirea lui Demetriade în CA Tarom reprezintă un conflict de interese. Fostul director general Tarom din perioada 2001-2002 deţine agenţia de turism World Travel, care reprezintă în România şi Republica Moldova grupul de companii Royal Caribbean, Celebrity Cruises şi Azamara. În 2002 Demetriade a fost acuzat că nu a micşorat comisioanele plătite de Tarom agenţiilor de turism ce îi vindeau biletele, de la 9% la 7%, cţt prevedeau noile convenţii ale IATA. Astfel Demetriade ar fi băgat atunci în buzunarele agenţiilor, suplimentar, sute de mii de euro. Tot la acel moment Nicolae Demetriade a mai fost acuzat de prelungirea unui contract de asigurări pentru flota Tarom fără a organiza o nouă licitaţie şi de faptul că soţia sa deţinea agenţia Happy Tour care vindea bilete emise de Tarom.

Potrivit lui Lucian Isar, competiţia pentru şefia Tarom este mare deoarece se pot obţine avantaje personale importante în urma semnării diferitor contracte. ”Justificările alternative (…) pot fi numeroase: tranzacţiile de uniformizare a flotei (achiziţionarea aeronavelor contra unui ”comision” n.red.), contracte de asigurare, angajarea de apropiaţi, renegocierea contractelor, ieşirea Tarom de pe anumite rute, vânzarea de bilete la preţuri preferenţiale către anumiţi operatori, contractatarea de noi servicii de la favoriţi, privatizarea parţială cu interes arab, terenul de la ROMAERO”, afirmă el.

Heinzmann ar fi al treilea manager privat care părăseşte o companie de stat în urma presiunilor făcute asupra sa şi al cărui loc e ocupat ulterior de foşti directori de stat încartiruiţi politic şi ”vopsiţi” de Relu Fenechiu ca manageri privaţi. Locul lui Dimitris Sophocleous la şefia CFR SA a fost luat de George Micu, fost director al CFR Marfă, în timp ce turcul Mustafa Aysun şi-a dat şi el demisia fără comentarii, fiind înlocuit tot de un fost director de stat.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Schimbare majoră în armata ucraineană. Cine va avea comanda pe frontul din Donețk

Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski,...

Ultima reuniune a liderilor europeni: Ucraina și tensiunile din Georgia și Orientul Mijlociu, în prim-plan

La ultimul Consiliu European din acest an va participa și Volodimir Zelenski Consiliul European din 19-20 decembrie se anunță deosebit de important. Președintele Volodimir Zelenski...

Diana Șoșoacă, cercetată pentru ultraj, după ce a amenințat un echipaj de poliție sosit la locuința sa

Diana Șoșoacă a refuzat primirea documentului și a împiedicat polițiștii să-l afișeze, conform procedurilor legale Polițiștii din Capitală au deschis un dosar penal pentru ultraj,...
Ultima oră
Pe aceeași temă