14.3 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSpecialIazul, un accesoriu la modă pentru grădină

Iazul, un accesoriu la modă pentru grădină

Se ştie că apa se integrează minunat în orice grădină, conferindu-i acesteia un aer aparte. Dar apa poate fi prezentă în curţi sub diferite forme: cascade, iazuri sau lacuri de dimensiuni mari.

Chiar dacă nu a fost prezent întotdeauna în curţile românilor, iazurile au început să fie din ce în ce mai apreciate. Specialiştii ne asigură că orice grădină poate avea un iaz, însă trebuie îndeplinite nişte condiţii. Una dintre acestea este poziţionarea iazului într-un loc potrivit, mai precis într-o zonă în care să fie umbră jumătate de zi. Explicaţia este că luciul de apă nu este indicat să fie în soare toată ziua, deoarece în acest fel se favorizează înmulţirea algelor verzi.

Umbra favorizează apariţia unor curenţi reci, iar apa se mişcă uşor şi, în acest fel, se limitează acţiunea negativă a acestor alge, principalul inamic al iazurilor. În cazul în care grădina este expusă tot timpul acţiunii razelor soarelui, peisagiştii susţin că trebuie plantaţi în jurul iazului arbori. Pe de alte parte, există şi voci care nu pledează pentru arbori, ci doar pentru plante cu frunze mari, precum nuferii. Acestea, de  asemenea, ţin umbră şi ajută în lupta împotriva înmulţirii algelor.

Foarte importantă este forma pe care o va avea iazul. De asemenea, trebuie ţinut cont de locul pe unde trec conductele care alimentează casa şi curtea cu apă, de zonele unde există diferite circuite electrice. Pentru un aspect natural, este indicat ca iazul să aibă o formă sinuoasă.

În ceea ce priveşte construcţia, aceasta se poate realiza săpând o groapă în care este aşezat un bazin din fibre de sticlă sau PVC. Pentru această soluţie, există în forme geometrice variate, putând fi foarte uşor de integrat în orice curte, indiferent de stilul în care a fost concepută. Din punct de vedere al culorilor se poate opta între negru, ocru, gri, albastru sau verde,  specialiştii susţinând că o culoare mai închisă va conferi iazului impresia de adâncime.

Deoarece aceste bazine nu sunt adânci şi chiar estetice (marginile nu pot fi bine mascate), există o altă soluţie, însă mai scumpă şi mai greu de realizat. Este vorba de iazurile realizate cu ajutorul foliei de cauciuc.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă