În doar câteva luni, Polonia a devenit oaia neagră a Europei și un motiv de preocupare pentru aliații transatlantici. La alegerile din octombrie 2015, partidul conservator Lege și Justiție (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, câștiga majoritatea parlamentară absolută și președinția Republicii. Odată instalată, noua putere a anunțat măsuri radicale de reformă în domeniul taxelor, al politicilor pentru asistența familiei, al sănătății și al justiției. Pentru a le pune în practică, a adoptat o strategie de preluare a controlului după modelul experimentat de premierul Ungariei.
Au fost înlocuiți din funcții oameni-cheie ai vechii puteri, ceea ce a atras acuzația de politizare a instituțiilor. Parlamentul a schimbat conducerea Radioului și Televiziunii publice și a modificat, chiar înainte de Crăciun, legislația privind alegerea judecătorilor Curții Constituționale. Totodată, s-a stabilit cvorumul minim al Curții la 13 judecători, luarea deciziilor acesteia cu două treimi și soluționarea cauzelor în ordine cronologică. Trei dintre membrii Curții, numiți de fostul legislativ, n-au fost validați de noua putere, iar președintele Duda a făcut propriile sale numiri, neacceptate de judecătorii Curții. La rândul ei, Curtea a declarat neconstituționale deciziile Guvernului. Hotărârile Curții, pentru a deveni operaționale, trebuie să apară însă în Monitorul Oficial. Guvernul a refuzat publicarea ultimului verdict al Curții, pe motiv că e „un act emis de un grup de persoane private, situat în afara legilor în vigoare“.
Guvernanții susțin că măsurile luate vizează întărirea Justiției și reformarea societății. Opozanții consideră că libertățile și drepturile omului sunt în pericol, iar „liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, se comportă ca un ayatollah iranian“. Polonia e în blocaj instituțional și mai divizată ca oricând. Printre altele, mai mulți generali au demisionat din armată, considerându-se persecutați de noul Guvern. Executivul, Legislativul și Președinția reprezintă aceeași familie politică, dar puterea nu reușește să evite scandalurile și să mențină echilibrul social. Totuși, PiS continuă să se situeze pe primul loc în sondajele de opinie, la mare distanță de Platforma Civică. Marek Magierowski, purtătorul de cuvânt al Președinției poloneze, fost jurnalist de renume, declara, într-un interviu acordat publicației franceze Le Temps, că „între Polonia europeană și Polonia Estului e o prăpastie, iar conservatorii vor să reducă decalajele“. Din punctul său de vedere, disputa constituțională trebuie văzută în cu totul alți termeni: dacă Platforma Civică, fostul partid de guvernământ, ar fi numit 14 dintre cei 15 judecători ai Curții, iar deciziile ar fi continuat să fie luate cu majoritate absolută, nu ar mai fi existat pluralism politic și toate reformele actualei puteri ar fi fost blocate din start. Faptul că încrederea populației în Justiție și în sistemul judiciar e aproape nulă justifică, precizează Magierowski, deciziile radicale ale Guvernului.
Măsurile luate de conservatori sunt monitorizate cu îngrijorare la Bruxelles și la Strasbourg, criticate de mass-media europeană și contestate prin ample proteste de stradă. Autoritățile poloneze se simt însă neînțelese și nedreptățite, cu atât mai mult cu cât politicile predecesorilor, amendate drastic la urne de majoritatea alegătorilor, s-au bucurat de aprecierea cancelariilor occidentale. Premierul Beata Szydlo s-a deplasat la Strasbourg și la Bruxelles pentru a detensiona situația și a câștiga încrederea Europei. Eforturile în acest sens n-au avut câștig de cauză, iar avertismentele comunitare au provocat declarații belicoase din partea liderului PiS, Jaroslaw Kaczynski, cunoscut pentru discursul său apăsat naționalist. El consideră că „opozanții fac jocurile celor care vor răul Poloniei“. Fostul rival în alegerile din 2005 al actualei puteri, Donald Tusk, care a pierdut atunci președinția în favoarea lui Lech Kaczynski (fratele geamăn al liderului PiS, mort în accidentul aviatic de la Smolensk), este acum președinte al Consiliului European. Dușmăniile politice interne sunt translatate în plan european, iar conservatorii polonezi nu pot găsi formula potrivită pentru a restabili dialogul și a corecta percepțiile greșite. Polonia mizează pe sprijinul Ungariei pentru a bloca o eventuală suspendare a dreptului ei de vot în UE. Faptul că premierul Orbán e un fan declarat al președintelui Putin, în timp ce Kaczynski acuză Rusia de terorism (referindu-se la Smolensk) nu afectează alianța dintre naționaliștii polonezi și naționaliștii unguri. Președintele Duda a făcut deja o vizită la Budapesta și o a doua e planificată pentru perioada următoare.
În speranța că va reuși să convingă instituțiile europene de bunele intenții ale guvernului său, ministrul polonez de Externe a invitat Comisia de la Veneția, încă din decembrie 2015, să se documenteze la fața locului. Raportul Comisiei, publicat zilele trecute, e însă redactat în termeni extrem de critici, atrăgând atenția că „măsurile de reformă în domeniul justiției sunt o amenințare la adresa democrației“. Mai mult decât atât, Comisia avertizează că „refuzul Guvernului de a publica verdictul Curții Constituționale ar fi nu doar o încălcare a legii, ci și un nou pas spre adâncirea crizei constituționale generate de numirea judecătorilor și de amendamentele adoptate în decembrie 2015“. Autoritățile poloneze au reacționat cu argumentul că recomandările Comisiei de la Veneția au doar caracter consultativ și că nu vor face pași înapoi de la programul pe care și l-au stabilit. Delegația europarlamentară a Partidului Lege și Justiție a dat publicității o declarație privitoare la situația actuală, precizând că „Polonia e un stat membru UE care respectă valorile comunitare, exercitându-și atribuțiile legale interne în concordanță cu voința liber exprimată a populației sale“. Martin Schulz, președintele Parlamentului European, e însă de părere că “în acest moment, echilibrul puterilor în stat e în impas, situație inacceptabilă din punctul de vedere al valorilor UE bazate pe statul de drept“.
La rândul său, Washingtonul transmite semnale că e deranjat de radicalismul autoritar al guvernanților polonezi. Adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, s-a aflat luna trecută la Varșovia. Un oficial american a declarat că „Administrația e preocupată de evoluțiile din Polonia, dar, întrucât guvernul conservator e încă tânăr, e important cum va reacționa el după decizia Comisiei de la Veneția“. Trei senatori republicani i-au trimis o scrisoare premierului Szydlo, exprimându-și teama că „restrângerea drepturilor civile și a libertății de expresie ar putea afecta procesul democratic“. Diplomația poloneză, care consideră că pozițiile SUA „sunt rezultatul unor dezinformări și expresia unei neînțelegeri regretabile“, face demersuri pentru o întâlnire bilaterală Duda-Obama, cu ocazia reuniunii la nivel înalt pe teme nucleare care va avea loc la Washington pe 31 martie. Ministrul polonez al Apărării crede însă că „o națiune care are structuri democratice din secolele 13-14 nu poate primi lecții de democrație de la cei care și-au fondat democrația în țara lor abia în secolul 18“.
Cum a ajuns Polonia, din elevul-model al spațiului euro-atlantic, un pericol la adresa valorilor democratice? Cum s-a transformat ea, în urma unor alegeri adjudecate de naționaliști, dintr-un lider regional, consultat constant de partenerii occidentali, într-un stat care riscă izolarea și care se consideră victima unor comploturi străine? Este euro-scepticismul polonez, alături de euro-sfidarea ungară, o amenințare la adresa UE sau, dimpotrivă, rămâne singura opțiune impusă de inconsistența politicilor Bruxelles-ului? Poate fi criza multidimensională de la Varșovia analizată fără trimiteri, comparații ori legături cu situația din Ucraina, Turcia, Republica Moldova? Au dreptate cei care susțineau, înainte de prima extindere a UE, că rusofobii vor aduce mai degrabă probleme decât soluții, sau cei care cred că turbulențele din vecinătatea Federației Ruse nu sunt întâmplătoare, menite fiind să arate că integrarea e imposibilă, iar parteneriatele cu Occidentul o utopie?
Cert este că Polonia se pregătește să găzduiască Summit-ul NATO din iulie, pe fondul unor conflicte interne și externe, cu o imagine proastă și în criză de încredere, iar scopul său este să obțină, cu această ocazie, staționarea permanentă a unor trupe aliate pe propriul teritoriu, pentru a contracara amenințările Rusiei. În ultimele patru zile ale aceleiași luni, Papa Francisc se va afla pe pământ polonez, într-o vizită deja anunțată de Vatican. Până atunci, Polonia trebuie să demonstreze lumii că e un stat democratic, cu garanții de stabilitate și securitate, de parcă s-ar fi întors în perioada când își susținea candidatura pentru integrarea euro-atlantică.
Aceste opinii aparțin autoarei și nu implică responsabilitatea MAE.
